| 1 | Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! |
| 2 | Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! |
| 3 | El este ca un pom sădit lîngă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfîrşit. |
| 4 | Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sînt ca pleava, pe care o spulberă vîntul. |
| 5 | Deaceea cei rău nu pot ţinea capul sus în Iudacăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi. |
| 6 | Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire. |
