Cantarea Cantarilor 2

1 Eu sînt un trandafir din Saron, un crin din văi. -
2 Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete. -
3 Ca un măr între copacii pădurii, aşa este prea iubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
4 El m'a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.
5 Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sînt bolnavă de dragostea lui.
6 Să-şi pună mîna stîngă supt capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui! -
7 Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe cîmp: nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, pînă nu vine ea! -
8 Aud glasul prea iubitului meu! Iată -l că vine, sărind peste munţi, săltînd pe dealuri.
9 Prea iubitul meu seamănă cu o căprioară, sau cu puiul de cerboaică. Iată -l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.
10 Prea iubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
11 Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, şi s'a dus.
12 Se arată florile pe cîmp, a venit vremea cîntării, şi se aude glasul turturicii în cîmpiile noastre.
13 Se pîrguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspîndesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso.
14 Porumbiţă din crăpăturile stîncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta plăcută.
15 Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, cari strică viile; căci viile noastre sînt în floare.
16 Prea iubitul meu este al meu, şi eu sînt a lui; el îşi paşte turma între crini.
17 Pînă la răcoarea zilei, şi pînă la lungirea umbrelor, întoarce-te!... Iubitule, sai ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart.