1 | Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i -a dat în mînile lui Madian, timp de şapte ani. |
2 | Mîna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stînci întărite. |
3 | Dupăce sămăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii Răsăritului, şi porneau împotriva lui. |
4 | Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării pînă spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari. |
5 | Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s'o pustiască. |
6 | Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat către Domnul. |
7 | Cînd copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian, |
8 | Domnul a trimes copiilor lui Israel un prooroc. El le -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Eu v'am scos din Egipt, Eu v'am scos din casa robiei. |
9 | V'am scăpat din mîna Egiptenilor şi din mîna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră, şi v'am dat vouă ţara lor. |
10 | V'am zis: ,Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă temeţi de dumnezeii Amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Dar voi n'aţi ascultat glasul Meu.`` |
11 | Apoi a venit Îngerul Domnului, şi S'a aşezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grîu în teasc, ca să -l ascundă de Madian. |
12 | Îngerul Domnului i S'a arătat, şi i -a zis: ,,Domnul este cu tine, viteazule!`` |
13 | Ghedeon I -a zis: ,,Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentruce ni s'au întîmplat toate aceste lucruri? Şi unde sînt toate minunile acelea pe cari ni le istorisesc părinţii noştri cînd spun: ,Nu ne -a scos oare Domnul din Egipt?` Acum Domnul ne părăseşte, şi ne dă în mînile lui Madian!`` |
14 | Domnul S'a uitat la el, şi a zis: ,,Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mîna lui Madian; oare nu te trimet Eu?`` |
15 | Ghedeon I -a zis: ,,Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea eate cea mai săracă din Manase, şi eu sînt cel mai mic din casa tatălui meu.`` |
16 | Domnul i -a zis: ,,Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om``. |
17 | Ghedeon I -a zis: ,,Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăţi că Tu îmi vorbeşti. |
18 | Nu Te depărta de aici pînă mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc darul, şi să -l pun înaintea Ta``. Şi Domnul a zis: ,,Voi rămînea pînă te vei întoarce.`` |
19 | Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied, şi a făcut azimi dintr'o efă de făină. A pus carnea într'un coş şi zeama a turnat -o într'o oală, le -a adus subt stejar, şi I le -a pus înainte. |
20 | Îngerul lui Dumnezeu i -a zis: ,,Ia carnea şi azimile, pune-le pe stînca aceasta şi varsă zeama``. Şi el a făcut aşa. |
21 | Îngerul Domnului a întins vîrful toiagului pe care -l avea în mînă, şi a atins carnea şi azimile. Atunci, s'a ridicat din stîncă un foc care a mistuit carnea şi azimile. Şi Îngerul Domnului S'a făcut nevăzut dinaintea lui. |
22 | Ghedeon, văzînd că fusese Îngerul Domnului, a zis: ,,Vai de mine, Stăpîne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă'n faţă``. |
23 | Şi Domnul i -a zis: ,,Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri``. |
24 | Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului, şi i -a pus numele ,,Domnul păcii``: altarul acesta este şi astăzi la Ofra, care era a familiei lui Abiezer. |
25 | În aceeaş noapte, Domnul a zis lui Ghedeon: ,,Ia viţelul tatălui tău, şi un alt taur de şapte ani. Dărîmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, şi taie parul închinat Astartei, care este deasupra. |
26 | Să zideşti apoi şi să întocmeşti, pe vîrful acestei stînci, un altar Domnului, Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea, şi să aduci o ardere de tot, cu lemnul din stîlpul idolului pe care -l vei tăia``. |
27 | Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui, şi a făcut ce spusese Domnul; dar fiindcă se temea de casa tatălui său, şi de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua. |
28 | Cînd s'au sculat oamenii din cetate dis de dimineaţă, iată că altarul lui Baal era dărîmat, parul închinat idolului deasupra lui era tăiat; şi al doilea taur era adus ca ardere de tot pe altarul care fusese zidit. |
29 | Ei şi-au zis unul altuia: ,,Cine a făcut lucrul acesta?`` Şi au întrebat şi au făcut cercetări. Li s'a spus: ,,Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta``. |
30 | Atunci oamenii din cetate au zis lui Ioas: ,,Scoate pe fiul tău, ca să moară, căci a dărîmat altarul lui Baal şi a tăiat parul sfînt care era deasupra lui``. |
31 | Ioas a răspuns tuturor celor ce s'au înfăţişat înaintea lui: ,,Oare datoria voastră este să apăraţi pe Baal? Voi trebuie să -i veniţi în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal, să moară pînă dimineaţă. Dacă Baal este un Dumnezeu, să-şi apere el pricina, fiindcă i-au dărîmat altarul``. |
32 | În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal (Apere-se Baal), căci au zis: ,,Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i -a dărîmat altarul``. |
33 | Tot Madianul, Amalec şi fiii Răsăritului, s'au strîns împreună, au trecut Iordanul, şi au tăbărît în valea Isreel. |
34 | Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trîmbiţă, şi Abiezer a fost chemat ca să meargă după el. |
35 | A trimes soli în tot Manase, care deasemenea a fost chemat să meargă după el. A trimes soli în Aşer, în Zabulon şi în Neftali, cari s'au suit să le iese înainte. |
36 | Ghedeon a zis lui Dumnezeu: ,,Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prin mîna mea, cum ai spus, |
37 | iată, voi pune un val de lînă în arie; dacă numai lîna va fi acoperită de rouă, şi tot pămîntul va rămînea uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mîna mea, cum ai spus``. |
38 | Şi aşa s'a întîmplat. În ziua următoare, el s'a sculat disdedimineaţă, a stors lîna, şi a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă. |
39 | Ghedeon a zis lui Dumnezeu: ,,Să nu Te aprinzi de mînie împotriva mea, şi nu voi mai vorbi decît de data aceasta. Aş vrea numai să mai fac o încercare cu lîna: numai lîna să rămînă uscată, şi tot pămîntul să se acopere cu rouă``. |
40 | Şi Dumnezeu a făcut aşa în noaptea aceea. Numai lîna a rămas uscată, şi tot pămîntul s'a acoperit cu rouă. |