Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Geneza 27

1Isaac îmbătrînise, și ochii îi slăbiseră, așa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, și i-a zis: „Fiule!“ „Iată-mă,“ i-a răspuns el.
2Isaac a zis: „Iacă am îmbătrînit, și nu știu ziua morții mele.
3Acum dar, te rog, ia-ți armele, tolba și arcul, du-te la cîmp, și adu-mi vînat.
4Fă-mi o mîncare, cum îmi place mie, și adu-mi s’o mănînc, ca să te binecuvinteze sufletul meu înainte de a muri.“
5Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său Esau. Și Esau s’a dus la cîmp, ca să prindă vînatul și să-l aducă.
6Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău Esau:
7„Adu-mi vînat, și fă-mi o mîncare ca să mănînc; și te voi binecuvînta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.“
8Acum, fiule, ascultă sfatul meu, și fă ce îți poruncesc.
9Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mîncare gustoasă cum îi place;
10tu ai s’o duci tatălui tău s’o mănînce, ca să te binecuvinteze înainte de moartea lui.“
11Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu Esau este păros, iar eu n’am păr deloc.
12Poate că tatăl meu mă va pipăi, și voi trece drept mincinos înaintea lui, și, în loc de binecuvîntare, voi face să vină peste mine blestemul.“
13Mamă-sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu, și du-te de adu-mi-i.“
14Iacov s’a dus de i-a luat, și i-a adus mamei sale, care a făcut o mîncare, cum îi plăcea tatălui său.
15În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, cari se găseau acasă, și le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tînăr.
16I-a acoperit cu pielea iezilor mînile și gîtul, care era fără păr.
17Și a dat în mîna fiului său Iacov mîncarea gustoasă și pînea, pe cari le pregătise.
18El a venit la tatăl său, și a zis: „Tată!“ „Iată-mă“, a zis Isaac. „Cine ești tu, fiule?“
19Iacov a răspuns tatălui său: „Eu sînt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, șezi de mănîncă din vînatul meu, pentru ca să mă binecuvinteze sufletul tău!“
20Isaac a zis fiului său: „Cum, l-ai și găsit, fiule?“ Și Iacov a răspuns: „Domnul, Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.“
21Isaac a zis lui Iacov: „Apropie-te dar, să te pipăi, fiule, ca să știu dacă ești cu adevărat fiul meu Esau, sau nu.“
22Iacov s’a apropiat de tatăl său Isaac, care l-a pipăit, și a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mînile sînt mînile lui Esau.“
23Nu l-a cunoscut, pentrucă mînile îi erau păroase, ca mînile fratelui său Esau; și l-a binecuvîntat.
24Isaac a zis: „Tu ești deci fiul meu Esau?“ Și Iacov a răspuns: „Eu sînt.“
25Isaac a zis: „Adu-mi să mănînc din vînatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvinteze.“ Iacov i-a adus, și el a mîncat; i-a adus și vin, și a băut.
26Atunci tatăl său Isaac i-a zis: „Apropie-te dar, și sărută-mă, fiule.“
27Iacov s’a apropiat, și l-a sărutat. Isaac a simțit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvîntat, și a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui cîmp, pe care l-a binecuvîntat Domnul.
28Să-ți dea Dumnezeu rouă din cer,Și grăsimea pămîntului,Grîu și vin din belșug!
29Să-ți fie supuse noroade,Și neamuri să se închine înaintea ta!Să fii stăpînul fraților tăi,Și fiii mamei tale să se închine înaintea ta!Blestemat să fie oricine te va blestema,Și binecuvîntat să fie oricine te va binecuvînta.“
30Isaac sfîrșise de binecuvîntat pe Iacov, și abea plecase Iacov dela tatăl său Isaac, cînd fratele său Esau s’a întors dela vînătoare.
31A făcut și el o mîncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Și a zis tatălui său: „Tată, scoală-te și mănîncă din vînatul fiului tău, pentruca să mă binecuvinteze sufletul tău!“
32Tatăl său Isaac i-a zis: „Cine ești tu?“ Și el a răspuns: „Eu sînt fiul tău cel mai mare, Esau.“
33Isaac s’a spăimîntat foarte tare, și a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vînat, și mi l-a adus? Eu am mîncat din toate, înainte de a veni tu, și l-am binecuvîntat. Deaceea va rămînea binecuvîntat.
34Cînd a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari țipete, pline de amărăciune, și a zis tatălui său: „Binecuvintează-mă și pe mine, tată!“
35Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleșug, și ți-a luat binecuvîntarea.“
36Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m’a înșelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întîi născut, și iată-l acum că a venit de mi-a luat și binecuvîntarea!“ Și a zis: „N-ai păstrat nici o binecuvîntare pentru mine?“
37Isaac a răspuns, și a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpîn peste tine, și i-am dat ca slujitori pe toți frații lui, l-am înzestrat cu grîu și vin din belșug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?“
38Esau a zis tatălui său: „N’ai decît această singură binecuvîntare, tată? Binecuvintează-mă și pe mine, tată!“ Și Esau a ridicat glasul și a plîns.
39Tatăl său Isaac a răspuns, și i-a zis:„Iată! Locuința ta va fi lipsită de grăsimea pămîntuluiȘi de roua cerului, de sus.
40Vei trăi din sabia ta,Și vei sluji fratelui tău;Dar cînd te vei răscula,Vei scutura jugul lui de pe gîtul tău!“
41Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvîntării, cu care-l binecuvîntase tatăl său. Și Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu sînt aproape, și apoi am să ucid pe fratele meu Iacov.“
42Și au spus Rebecii cuvintele lui Esau, fiul ei cel mai mare. Ea a trimes atunci de a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai tînăr, și i-a zis: „Iată, fratele tău Esau vrea să se răsbune pe tine, omorîndu-te.
43Acum, fiule, ascultă sfatul meu: scoală-te, fugi la fratele meu Laban în Haran;
44și rămîi la el cîtăva vreme, pînă se va potoli mînia fratelui tău,
45pînă va trece dela tine urgia fratelui tău, și va uita ce i-ai făcut. Atunci voi trimete să te cheme. Pentru ce să fiu lipsită de voi amîndoi într’o zi?“
46Rebeca a zis lui Isaac: „M’am scîrbit de viață, din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă, dintre fetele lui Het, dintre fetele țării acesteia, la ce-mi mai este bună viața?“
HomeMenu