Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

2 Cronici 28

1Ahaz avea douăzeci de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit șasesprezece ani la Ierusalim.El n’a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David.
2A umblat în căile împăraților lui Israel; și a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali,
3a ars tămîie în valea fiilor lui Hinom, și a trecut pe fiii săi prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
4Aducea jertfe și tămîie pe înălțimi, pe dealuri și supt orice copac verde.
5Domnul, Dumnezeul său, l-a dat în mînile împăratului Siriei. Sirienii l-au bătut și i-au luat un mare număr de prinși de război, pe cari i-au dus la Damasc. A fost dat și în mînile împăratului lui Israel, care i-a pricinuit o mare înfrîngere.
6Pecah, fiul lui Remalia, a ucis într’o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de oameni, toți viteji, pentrucă părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul părinților lor.
7Zicri, un războinic din Efraim, a ucis pe Maaseia, fiul împăratului, pe Azricam, căpetenia casei împărătești, și pe Elcana, care era al doilea după împărat.
8Copiii lui Israel au luat dintre frații lor două sute de mii de prinși de război, femei, fii și fiice, și le-au luat multă pradă, pe care au adus-o la Samaria.
9Acolo era un prooroc al Domnului, numit Oded. El a ieșit înaintea oștirii care se întorcea la Samaria, și le-a zis: „În mînia Sa împotriva lui Iuda i-a dat Domnul, Dumnezeul părinților voștri în mînile voastre, și voi i-ați ucis cu o furie, care s’a ridicat pînă la ceruri.
10Și credeți acum că veți face din copiii lui Iuda și din Ierusalim robii și roabele voastre? Dar voi nu sînteți vinovați înaintea Domnului, Dumnezeului vostru?
11Ascultați-mă dar, și dați drumul acestor prinși pe cari i-ați luat dintre frații voștri; căci mînia aprinsă a Domnului este peste voi!“
12Unii dintre capii fiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meșilemot, Ezechia, fiul lui Șalum, și Amasa, fiul lui Hadlai, s’au ridicat împotriva celor ce se întorceau dela oștire,
13și le-au zis: „Să nu aduceți aici pe acești prinși de război. Căci, după ce că sîntem vinovați înaintea Domnului, voi vreți să mai și adăugați la păcatele și la greșelile noastre. Sîntem foarte vinovați, și mînia aprinsă a Domnului este peste Israel.“
14Ostașii au lăsat pe prinșii de război și prada înaintea căpeteniilor și înaintea întregei adunări.
15Și oamenii numiți pe nume pentru aceasta, s’au sculat și au luat pe prinșii de război, au îmbrăcat cu prada pe toți cei ce erau goi, le-au dat haine și încălțăminte, le-au dat să mănînce și să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toți cei osteniți, și i-au adus la Ierihon, cetatea finicilor, la frații lor. Apoi s’au întors la Samaria.
16Pe vremea aceea, împăratul Ahaz a trimes să ceară ajutor dela împărații Asiriei.
17Edomiții au venit iarăș, au bătut pe Iuda, și le-au luat prinși de război.
18Filistenii au năvălit în cetățile din cîmpie și din partea de miazăzi a lui Iuda; au luat Bet-Șemeșul, Aialonul, Ghederotul, Soco și satele lui, Timna și satele ei, Ghimzo și satele lui, și s’au așezat acolo.
19Căci Domnul a smerit pe Iuda, din pricina lui Ahaz, împăratul lui Israel, care avusese o purtare fără frîu în Iuda și păcătuise împotriva Domnului.
20Tilgat Pilneser, împăratul Asiriei, a venit împotriva lui, s’a purtat cu el cum s’ar purta cu un vrăjmaș, și nu l-a ajutat.
21Căci Ahaz a prădat Casa Domnului, casa împăratului și a mai marilor, ca să facă daruri împăratului Asiriei; dar nu i-a ajutat la nimic.
22Pe vremea aceea, chiar cînd era la strîmtoare, a păcătuit și mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz.
23A adus jertfă dumnezeilor Damascului, cari-l bătuseră, și a zis: „Fiindcă dumnezeii împăraților Siriei le vin în ajutor, le voi aduce și eu jertfe, ca să-mi ajute.“ Dar ei au fost prilejul căderii lui și a întregului Israel.
24Ahaz a strîns uneltele din Casa lui Dumnezeu, și a făcut bucăți uneltele din Casa lui Dumnezeu. A închis ușile Casei Domnului, și-a făcut altare în toate colțurile Ierusalimului.
25și a ridicat înălțimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămîie altor dumnezei. Și a mîniat astfel pe Domnul, Dumnezeul părinților săi.
26Celelalte fapte ale lui și toate căile lui, cele dintîi și cele de pe urmă, sînt scrise în cartea împăraților lui Iuda și Israel.
27Ahaz a adormit cu părinții săi, și a fost îngropat în cetatea Ierusalimului, căci nu l-au pus în mormintele împăraților lui Israel. Și în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.
HomeMenu