Apocalipsa 18

1	După aceea, am văzut pogorîndu-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pămîntul s’a luminat de slava lui.
2	El a strigat cu glas tare, și a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urîte;
3	pentrucă toate neamurile au băut din vinul mîniei curviei ei, și împărații pămîntului au curvit cu ea, și negustorii pămîntului s’au îmbogățit prin risipa desfătării ei.“
4	Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei!
5	Pentrucă păcatele ei s’au îngrămădit, și au ajuns pînă în cer; și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei.
6	Răsplătiți-i cum v’a răsplătit ea, și întoarceți-i de două ori cît faptele ei. Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!“
7	Pe cît s’a slăvit pe sine însăș, și s’a desfătat în risipă, pe atît dați-i chin și tînguire! Pentrucă zice în inima ei: „Șed ca împărăteasă, nu sînt văduvă, și nu voi ști ce este tînguirea!“
8	Tocmai pentru aceea, într’o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tînguirea și foametea. Și va fi arsă de tot în foc, pentrucă Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
9	Și împărații pămîntului, cari au curvit și s’au dezmierdat în risipă cu ea, cînd vor vedea fumul arderii ei, o vor plînge și o vor boci.
10	Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, și vor zice: „Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într’o clipă ți-a venit judecata!“ –
11	Negustorii pămîntului o plîng și o jălesc, pentrucă nimeni nu le mai cumpără marfa:
12	marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in supțire, de purpură, de mătasă și de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeș, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fer și de marmoră;
13	nici scorțișoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămîia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grîul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruțele, nici robii, nici sufletele oamenilor.
14	Și roadele atît de dorite sufletului tău s’au dus dela tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sînt pierdute pentru tine, și nu le vei mai găsi.
15	Ceice fac negoț cu aceste lucruri, cari s’au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plînge, se vor tîngui,
16	și vor zice: „Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte supțire, cu purpură și cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare!
17	Atîtea bogății într’un ceas s’au prăpădit!“ – Și toți cîrmacii, toți ceice merg cu corabia pe mare, marinarii, și toți ceice cîștigă din mare, stăteau departe;
18	și, cînd au văzut fumul arderii ei, strigau: „Care cetate era ca cetatea cea mare?“
19	Și își aruncau țărînă în cap, plîngeau, se tînguiau, țipau și ziceau: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belșug de scumpeturi a îmbogățit pe toți ceice aveau corăbii pe mare, într’o clipă a fost prefăcută într’un pustiu!“
20	„Bucură-te de ea, cerule! Bucurați-vă și voi, sfinților, apostolilor și proorocilor! Pentrucă Dumnezeu v’a făcut dreptate, și a judecat-o.“
21	Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare, și a zis: „Cu așa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, și nu va mai fi găsit!
22	Și nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cîntece din instrumente, nici cîntători din fluiere, nici cîntători din trîmbițe; nu se va mai găsi la tine niciun meșter în vreun meșteșug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.
23	Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, și nu se va mai auzi în tine glasul mirelui și al miresei, – pentrucă negustorii tăi erau mai marii pămîntului, pentrucă toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta,
24	și pentrucă acolo a fost găsit sîngele proorocilor și al sfinților și al tuturor celor ce au fost jungheați pe pămînt.“