Geneza 50

1 Iosif s-a aruncat pe fața tatălui său, l-a plâns și l-a sărutat.
2 A poruncit doctorilor, care erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său; și doctorii au îmbălsămat pe Israel.
3 Patruzeci de zile au trecut astfel și au fost întrebuințate cu îmbălsămarea lui. Și egiptenii l-au plâns șaptezeci de zile.
4 După ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui faraon și le-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneți, vă rog, lui faraon ce vă spun eu.
5 Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: „Iată, în curând eu am să mor! Să mă îngropi în mormântul pe care mi l-am săpat în țara Canaan.” Aș vrea, dar, să mă sui acolo ca să îngrop pe tatăl meu; și după aceea mă voi întoarce.”
6 Faraon a răspuns: „Suie-te și îngroapă pe tatăl tău, după jurământul pe care te-a pus să-l faci.”
7 Iosif s-a suit ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s-au suit toți slujitorii lui faraon, bătrânii casei lui, toți bătrânii țării Egiptului,
8 toată casa lui Iosif, frații săi și casa tatălui său; n-au lăsat în ținutul Gosen decât pruncii, oile și boii.
9 Împreună cu Iosif mai erau care și călăreți, așa că alaiul era foarte mare.
10 Când au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plângere mare și jalnică; și Iosif a ținut în cinstea tatălui său un bocet de șapte zile.
11 Locuitorii țării, canaaniții, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad și au zis: „Iată un mare bocet printre egipteni!” De aceea s-a dat acestei arii numele Abel-Mițraim; ea este dincolo de Iordan.
12 Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor.
13 L-au dus în țara Canaan și l-au îngropat în peștera din ogorul Macpela, pe care-l cumpărase Avraam de la hetitul Efron ca moșie de înmormântare și care este față în față cu Mamre.
14 Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s-a întors în Egipt, împreună cu frații săi și cu toți cei ce se suiseră cu el, ca să îngroape pe tatăl său.
15 Când au văzut frații lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi și ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?”
16 Și au trimis să spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte:
17 „Așa să vorbiți lui Iosif: „Oh! iartă nelegiuirea fraților tăi și păcatul lor, căci ți-au făcut rău!” Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns când a auzit cuvintele acestea.
18 Frații lui au venit și s-au aruncat ei înșiși cu fața la pământ înaintea lui și i-au zis: „Suntem robii tăi.”
19 Iosif le-a zis: „Fiți fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu?
20 Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume, să scape viața unui popor în mare număr.
21 Fiți, dar, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi și pe copiii voștri.” Și i-a mângâiat și le-a îmbărbătat inimile.
22 Iosif a locuit în Egipt, el și casa tatălui său; și a trăit o sută zece ani.
23 Iosif a văzut pe fiii lui Efraim până la al treilea neam; și fiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui.
24 Iosif a zis fraților săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta și vă va face să vă suiți din țara aceasta în țara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov.”
25 Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luați și oasele mele de aici.”
26 Iosif a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat și l-au pus într-un sicriu în Egipt.