Geneza 8

1 Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie; și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit.
2 Izvoarele Adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise, și ploaia din cer a fost oprită.
3 Apele au scăzut de pe fața pământului, scurgându-se și împuținându-se, și, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micșorat.
4 În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat.
5 Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților.
6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.
7 A dat drumul unui corb care a ieșit, ducându-se și întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ.
8 A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului.
9 Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie.
10 A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie.
11 Porumbelul s-a întors la el spre seară; și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ.
12 A mai așteptat alte șapte zile; și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.
13 În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat și iată că fața pământului se uscase.
14 În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.
15 Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe și i-a zis:
16 „Ieși din corabie, tu și nevasta ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine!
17 Scoate afară împreună cu tine toate viețuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările, cât și vitele și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mișune pe pământ, să crească și să se înmulțească pe pământ.”
18 Și Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevasta sa și cu nevestele fiilor săi.
19 Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mișcă pe pământ, după soiurile lor, au ieșit din corabie.
20 Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate și din toate păsările curate și a adus arderi de tot pe altar.
21 Domnul a mirosit un miros plăcut; și Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui; și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.
22 Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!”