2 Samuel 18

1 David a numărat poporul care era cu el și a pus peste ei căpetenii peste mii și căpetenii peste sute.
2 A pus o treime din popor sub porunca lui Ioab, o treime sub Abișai, fiul Țeruiei, fratele lui Ioab, și o treime sub Itai, din Gat. Și împăratul a zis poporului: „Vreau să ies și eu împreună cu voi.”
3 Dar poporul a zis: „Să nu ieși! Căci dacă vom lua-o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră; și când vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi; dar tu ești ca zece mii dintre noi, și acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.”
4 Împăratul le-a răspuns: „Voi face ce credeți că este mai bine.” Și împăratul a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile.
5 Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abișai și lui Itai: „Pentru dragostea pe care o aveți față de mine, purtați-vă blând cu tânărul Absalom!” Și tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom.
6 Poporul a ieșit în câmp înaintea lui Israel, și bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim.
7 Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David și a fost o mare înfrângere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni.
8 Lupta s-a întins pe tot ținutul, și pădurea a mâncat mai mult popor în ziua aceea decât a mâncat sabia.
9 Absalom s-a pomenit în fața oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile încâlcite ale unui mare stejar, și capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer și pământ, și catârul care era sub el a trecut înainte.
10 Un om, văzând lucrul acesta, a venit și a spus lui Ioab: „Iată, am văzut pe Absalom spânzurat de un stejar.”
11 Și Ioab a zis omului care i-a adus știrea aceasta: „L-ai văzut! De ce, dar, nu l-ai tăiat pe loc? Ți-aș fi dat zece sicli de argint și un brâu.”
12 Dar omul acela a zis lui Ioab: „Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de sicli de argint, n-aș pune mâna pe fiul împăratului; căci noi am auzit următoarea poruncă pe care ți-a dat-o împăratul ție, lui Abișai și lui Itai: „Luați seama fiecare la tânărul Absalom!”
13 Și dacă l-aș fi omorât mișelește, nimic n-ar fi rămas ascuns împăratului, și tu însuți ai fi fost împotriva mea.”
14 Ioab a zis: „Nu voi zăbovi atâta cu tine!” Și a luat trei săgeți în mână și le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viață în mijlocul stejarului.
15 Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit și l-au omorât.
16 Ioab a sunat din trâmbiță; și poporul s-a întors, încetând astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab.
17 Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din mijlocul pădurii și au pus peste el o grămadă foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui. –
18 Pe când trăia, Absalom își ridicase un stâlp de aducere aminte în Valea Împăratului. Căci zicea: „N-am fii, prin care să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu.” Și a pus numele său stâlpului, care și astăzi se numește stâlpul lui Absalom. –
19 Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis: „Lasă-mă să dau fuga și să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmașilor săi.”
20 Ioab i-a zis: „Nu tu ai să duci veștile azi; le vei duce într-o altă zi, dar nu astăzi, fiindcă fiul împăratului a murit.”
21 Și Ioab a zis lui Cuși: „Du-te și vestește împăratului ce ai văzut.” Cuși s-a închinat înaintea lui Ioab și a dat fuga.
22 Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis iarăși lui Ioab: „Orice s-ar întâmpla, lasă-mă să alerg după Cuși.” Și Ioab a zis: „Pentru ce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ți va fi de folos.”
23 „Orice s-ar întâmpla vreau să alerg”, a zis din nou Ahimaaț. Și Ioab i-a zis: „Dă fuga!” Ahimaaț a alergat pe drumul care duce în câmpie și a luat-o înaintea lui Cuși.
24 David ședea între cele două porți. Caraula s-a dus pe acoperișul porții spre zid; a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om alerga singur singurel.
25 Caraula a strigat și a dat de știre împăratului. Împăratul a zis: „Dacă este singur, aduce vești.” Și omul acela se apropia din ce în ce mai mult.
26 Caraula a văzut un alt om alergând; a strigat la portar: „Iată un om aleargă singur singurel.” Împăratul a zis: „Și el aduce vești.”
27 Caraula a zis: „Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaț, fiul lui Țadoc.” Și împăratul a zis: „Este un om de bine și aduce vești bune.”
28 Ahimaaț a strigat și a zis împăratului: „Este bine de tot!” S-a închinat înaintea împăratului cu fața până la pământ și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care a dat în mâinile noastre pe cei ce ridicau mâna împotriva domnului nostru, împăratul.”
29 Împăratul a zis: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Ahimaaț a răspuns: „Am văzut o mare învălmășeală, când a trimis Ioab pe slujitorul împăratului și pe mine, slujitorul tău: dar nu știu ce era.”
30 Și împăratul a zis: „Stai acolo la o parte.” Și Ahimaaț a stat deoparte.
31 Îndată a sosit Cuși. Și a zis: „Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi Domnul ți-a făcut dreptate, scăpându-te din mâna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.”
32 Împăratul a zis lui Cuși: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Cuși a răspuns: „Ca tânărul acesta să fie vrăjmașii domnului meu, împăratul, și toți cei ce se ridică împotriva ta ca să-ți facă rău!”
33 Atunci împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porții și a plâns. Pe când mergea, zicea: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!”