1 Cronici 12

1 Iată cei ce s-au dus la David la Țiclag, pe când se ținea el departe de fața lui Saul, fiul lui Chis. Ei făceau parte din vitejii care i-au dat ajutor în timpul războiului.
2 Erau arcași, cu mâna dreaptă și cu mâna stângă aruncau pietre, iar cu arcul trăgeau săgeți: erau din Beniamin, din numărul fraților lui Saul.
3 Căpetenia Ahiezer și Ioas, fiii lui Șemaa din Ghibeea; Ieziel și Pelet, fiii lui Azmavet; Beraca, Iehu din Anatot;
4 Ișmaia din Gabaon, viteaz între cei treizeci și căpetenie peste treizeci; Ieremia, Iahaziel, Iohanan, Iozabad din Ghedera;
5 Eluzai, Ierimot, Bealia, Șemaria, Șefatia din Harof;
6 Elcana, Ișia, Azareel, Ioezer și Iașobeam, coreiți;
7 Ioela și Zebadia, fiii lui Ieroham din Ghedor.
8 Dintre gadiți, niște viteji au plecat să se ducă la David în cetățuia din pustiu, ostași deprinși la război, înarmați cu scut și cu suliță, ca niște lei, și iuți ca niște căprioare de pe munți.
9 Ezer, căpetenia; Obadia, al doilea; Eliab, al treilea;
10 Mișmana, al patrulea; Ieremia, al cincilea;
11 Atai, al șaselea; Eliel, al șaptelea;
12 Iohanan, al optulea; Elzabad, al nouălea;
13 Ieremia, al zecelea; Macbanai, al unsprezecelea.
14 Aceștia erau fiii lui Gad, căpetenii ale oștirii; unul singur, cel mai mic, putea să se lupte cu o sută de oameni, și cel mai mare cu o mie.
15 Aceștia au trecut Iordanul în luna întâi, când ieșea din matcă pe tot cursul lui, și ei sunt aceia care au pus pe fugă pe toți locuitorii din văi, la răsărit și la apus.
16 Și din fiii lui Beniamin și ai lui Iuda au fost unii care s-au dus la David în cetățuie.
17 David le-a ieșit înainte și le-a vorbit astfel: „Dacă veniți la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutați, inima mea se va uni cu voi; dar, dacă veniți să mă înșelați în folosul vrăjmașilor mei, când nu fac nicio silnicie, Dumnezeul părinților noștri să vadă și să judece!”
18 Amasai, unul din căpitanii de seamă, a fost apucat de Duhul și a zis: „Suntem cu tine, Davide, și cu tine, fiul lui Isai! Pace, pace ție și pace celor ce te ajută, căci Dumnezeul tău ți-a ajutat!” Și David i-a primit și i-a pus între căpeteniile oștirii.
19 Niște oameni din Manase s-au unit cu David, când a pornit cu război împotriva lui Saul cu filistenii. Dar n-au fost de ajutor filistenilor; căci, după ce s-au sfătuit, domnii filistenilor au trimis înapoi pe David, zicând: „S-ar putea ca el să treacă de partea stăpânului său Saul, și să ne pună astfel în primejdie capetele noastre.”
20 Când s-a întors la Țiclag, iată cei ce s-au unit cu el din Manase: Adnah, Iozabad, Iediael, Micael, Iozabad, Elihu și Țiltai, căpetenia miilor lui Manase.
21 Au dat ajutor lui David împotriva cetei (jefuitorilor amaleciți)căci toți erau oameni viteji, și au ajuns căpetenii în oștire.
22 Și din zi în zi veneau oameni la David să-l ajute, până ce a avut o tabără mare, ca o tabără a lui Dumnezeu.
23 Iată numărul oamenilor înarmați pentru război, care s-au dus la David în Hebron, ca să treacă asupra lui domnia lui Saul, după porunca Domnului:
24 Fiii lui Iuda, care purtau scutul și sulița, șase mii opt sute înarmați pentru război.
25 Din fiii lui Simeon, oameni viteji la război, șapte mii o sută.
26 Din fiii lui Levi, patru mii șase sute;
27 și Iehoiada, mai marele aaroniților, și cu el trei mii șapte sute;
28 și Țadoc, tânăr viteaz, și casa tatălui său, douăzeci și două de căpetenii.
29 Din fiii lui Beniamin, frații lui Saul, trei mii; căci până atunci cea mai mare parte dintre ei rămăseseră credincioși casei lui Saul.
30 Din fiii lui Efraim, douăzeci de mii opt sute, oameni viteji, oameni cu faimă, după casele părinților lor.
31 Din jumătatea seminției lui Manase, optsprezece mii, care au fost numiți pe nume să se ducă să pună împărat pe David.
32 Din fiii lui Isahar, care se pricepeau în înțelegerea vremurilor și știau ce trebuia să facă Israel, două sute de căpetenii, și toți frații lor erau puși sub porunca lor.
33 Din Zabulon, cincizeci de mii în stare să meargă la oștire, înarmați pentru luptă cu toate armele de război și gata să se lupte cu o inimă hotărâtă.
34 Din Neftali, o mie de căpetenii, și cu ei treizeci și șapte de mii care purtau scutul și sulița.
35 Din daniți, înarmați pentru război douăzeci și opt de mii șase sute.
36 Din Așer, în stare să meargă la oaste și gata de luptă, patruzeci de mii.
37 Și de cealaltă parte a Iordanului, din rubeniți, din gadiți și din jumătatea seminției lui Manase, cu toate armele de război, o sută douăzeci de mii.
38 Toți acești bărbați, oameni de război, gata de luptă, au venit la Hebron cu inima neprefăcută, ca să pună pe David împărat peste tot Israelul. Și toți ceilalți din Israel erau tot cu un gând să facă împărat pe David.
39 Au stat acolo trei zile cu David, mâncând și bând, căci frații lor le pregătiseră de mâncare.
40 Și chiar cei ce locuiau lângă ei până la Isahar, la Zabulon și Neftali, aduceau merinde pe măgari, pe cămile, pe catâri și pe boi: aluaturi, turte de smochine și de stafide, vin, untdelemn, boi și oi din belșug, căci era bucurie în Israel.