1 Cronici 14

1 Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli lui David și lemn de cedru, și cioplitori de piatră, și tâmplari să-i zidească o casă.
2 David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel și că împărăția lui s-a înălțat foarte mult, din pricina poporului Său, Israel.
3 David a mai luat neveste și la Ierusalim: și a mai născut fii și fiice.
4 Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Șamua, Șobab, Natan, Solomon,
5 Ibhar, Elișua, Elfelet,
6 Noga, Nefeg, Iafia,
7 Elișama, Beeliada și Elifelet.
8 Filistenii au auzit că David fusese uns împărat peste tot Israelul și s-au suit cu toții să-l caute. David a fost înștiințat de acest lucru și le-a ieșit înainte.
9 Filistenii au venit și s-au răspândit în valea refaimiților.
10 David a întrebat pe Dumnezeu zicând: „Să mă sui împotriva filistenilor, și îi vei da în mâinile mele?” Și Domnul i-a zis: „Suie-te, și-i voi da în mâinile tale.”
11 S-au suit la Baal-Perațim, unde David i-a bătut. Apoi a zis: „Dumnezeu a risipit pe vrăjmașii mei prin mâna mea, ca pe niște ape care se scurg.” De aceea s-a dat locului acestuia numele Baal-Perațim.
12 Ei și-au lăsat acolo dumnezeii, care au fost arși în foc după porunca lui David.
13 Filistenii s-au răspândit din nou în vale.
14 David a întrebat iarăși pe Dumnezeu. Și Dumnezeu i-a zis: „Să nu te sui după ei; întoarce-te de la ei și mergi asupra lor prin fața duzilor.
15 Când vei auzi un vuiet de pași în vârfurile duzilor, atunci să ieși la luptă, căci Dumnezeu merge înaintea ta, ca să bată oastea filistenilor.”
16 David a făcut cum îi poruncise Dumnezeu, și oastea filistenilor a fost bătută de la Gabaon până la Ghezer.
17 Faima lui David s-a răspândit în toată țara, și Domnul l-a făcut de temut pentru toate neamurile.