Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

2 Cronici 30

1Ezechia a trimis soli în tot Israelul și Iuda și a scris scrisori și lui Efraim și lui Manase ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paștile în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel.
2Împăratul, căpeteniile lui și toată adunarea ținuseră sfat la Ierusalim, ca Paștile să fie prăznuit în luna a doua;
3căci nu putea fi prăznuit la vremea lui, pentru că preoții nu se sfințiseră în număr destul de mare, și poporul nu se adunase la Ierusalim.
4Lucrul având încuviințarea împăratului și a întregii adunări,
5au hotărât să dea de veste în tot Israelul, de la Beer-Șeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paștile în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fusese prăznuit după cum era scris.
6Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului și căpeteniilor lui în tot Israelul și Iuda. Și, după porunca împăratului, au zis: „Copii ai lui Israel, întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și Israel, ca să Se întoarcă și El la voi, rămășiță scăpată din mâna împăraților Asiriei.
7Nu fiți ca părinții voștri și ca frații voștri, care au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului părinților lor, și pe care de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum vedeți.
8Nu vă înțepeniți grumazul ca părinții voștri; dați mâna Domnului, veniți la Sfântul Lui Locaș, pe care l-a sfințit pe vecie, și slujiți Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi.
9Dacă vă întoarceți la Domnul, frații voștri și fiii voștri vor găsi milă la cei ce i-au luat robi și se vor întoarce în țară. Căci Domnul Dumnezeul vostru este milostiv și îndurător și nu-Și va întoarce fața de la voi, dacă vă întoarceți la El.”
10Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin țara lui Efraim și Manase până la Zabulon. Dar ei râdeau și își băteau joc de ei.
11Însă câțiva oameni din Așer, din Manase și Zabulon s-au smerit și au venit la Ierusalim.
12În Iuda, de asemenea, mâna lui Dumnezeu a lucrat și le-a dat o singură inimă, ca să-i facă să împlinească porunca împăratului și a căpeteniilor, după cuvântul Domnului.
13Un popor în mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască sărbătoarea Azimelor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare.
14S-au sculat și au îndepărtat altarele pe care se jertfea în Ierusalim și pe toate acelea pe care se aducea tămâie și le-au aruncat în pârâul Chedron.
15Au jertfit apoi paștile în ziua a paisprezecea a lunii a doua. Preoții și leviții, plini de rușine, s-au sfințit și au adus arderi de tot în Casa Domnului.
16Ei ședeau în locul lor obișnuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, și preoții stropeau sângele pe care-l luau din mâna leviților.
17Fiindcă în adunare erau mulți inși care nu se sfințiseră, leviții au înjunghiat ei jertfele de Paști pentru toți cei ce nu erau curați, ca să le închine Domnului.
18Căci o mare parte din popor, mulți din Efraim, Manase, Isahar și Zabulon, nu se curățaseră și au mâncat paștile nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul, care este bun, să ierte pe toți
19cei ce și-au pus inima să caute pe Domnul Dumnezeul părinților lor, măcar că n-au făcut sfânta curățare!”
20Domnul a ascultat pe Ezechia și a iertat poporul.
21Astfel copiii lui Israel care se aflau la Ierusalim au prăznuit sărbătoarea Azimelor șapte zile, cu mare bucurie. Și în fiecare zi leviții și preoții lăudau pe Domnul cu instrumente care răsunau în cinstea Lui.
22Ezechia a vorbit inimii tuturor leviților, care arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Șapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulțumire și lăudând pe Domnul Dumnezeul părinților lor.
23Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte șapte zile. Și au prăznuit cu bucurie încă șapte zile.
24Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viței și șapte mii de oi. Iar căpeteniile i-au dat o mie de viței și zece mii de oi, și mulți preoți se sfințiseră.
25Și s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, și preoții, și leviții, și tot poporul venit din Israel, și străinii veniți din țara lui Israel sau așezați în Iuda.
26A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim așa ceva.
27Preoții și leviții s-au sculat și au binecuvântat poporul. Glasul lor a fost auzit, și rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuința sfântă a Domnului.
HomeMenu