Neemia 2

1 În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul și l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.
2 Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai fața tristă? Totuși nu ești bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică
3 și am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am fața tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinților mei este nimicită, și porțile ei sunt arse de foc?”
4 Și împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor
5 și am răspuns împăratului: „Dacă găsește cu cale împăratul și dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o zidesc din nou.”
6 Împăratul, lângă care ședea și împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ține călătoria ta și când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, și i-am hotărât o vreme.
7 Apoi am zis împăratului: „Dacă găsește împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec și să intru în Iuda,
8 și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile cetățuii de lângă casă, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
9 M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu și le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoțească niște mai mari ai oștii și niște călăreți.
10 Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.
11 Am ajuns la Ierusalim și am rămas acolo trei zile.
12 După aceea, m-am sculat noaptea cu câțiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.
13 Am ieșit noaptea pe poarta văii și m-am îndreptat spre izvorul balaurului și spre poarta gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate ale Ierusalimului și la porțile lui arse de foc.
14 Am trecut pe la poarta izvorului și pe la iazul împăratului, și nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine.
15 M-am suit noaptea pe la pârâu și m-am uitat iarăși cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, și astfel m-am întors.
16 Dregătorii nu știau unde fusesem și ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoților, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.
17 Le-am zis atunci: „Vedeți starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat, și porțile sunt arse de foc. Veniți să zidim iarăși zidul Ierusalimului și să nu mai fim de ocară!”
18 Și le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine și ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm și să zidim!” Și s-au întărit în această hotărâre bună.
19 Sanbalat, horonitul, Tobia, slujitorul amonit, și Gheșem, arabul, fiind înștiințați, și-au bătut joc de noi și ne-au disprețuit. Ei au zis: „Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?”
20 Și eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula și vom zidi; dar voi n-aveți nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.”