Neemia 4

1 Când a auzit Sanbalat că zidim iarăși zidul, s-a mâniat și s-a supărat foarte tare. Și-a bătut joc de iudei
2 și a zis înaintea fraților săi și înaintea ostașilor Samariei: „La ce lucrează acești iudei neputincioși? Oare vor fi lăsați să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viață unor pietre înmormântate sub mormane de praf și arse de foc?”
3 Tobia, amonitul, era lângă el și a zis: „Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul lor de piatră.”
4 „Ascultă, Dumnezeul nostru, cum suntem batjocoriți! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor și dă-i pradă pe un pământ unde să fie robi.
5 Nu le ierta fărădelegea, și păcatul lor să nu fie șters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.”
6 Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni până la jumătate din înălțimea lui. Și poporul lucra cu inimă.
7 Dar Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și asdodienii s-au supărat foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta și că spărturile începeau să se astupe.
8 S-au unit toți împreună ca să vină împotriva Ierusalimului și să-i facă stricăciuni.
9 Ne-am rugat Dumnezeului nostru și am pus o strajă zi și noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.
10 Însă Iuda zicea: „Puterile celor ce duc poverile slăbesc, și dărâmăturile sunt multe; nu vom putea să zidim zidul.”
11 Și vrăjmașii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic până vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea.”
12 Și iudeii care locuiau lângă ei, au venit de zece ori și ne-au înștiințat despre toate locurile pe unde veneau la noi.
13 De aceea am pus în locurile cele mai de jos dinapoia zidului și în locurile tari poporul, pe familii, i-am așezat pe toți cu săbiile, sulițele și arcurile lor.
14 M-am uitat și, sculându-mă, am zis mai marilor, dregătorilor și celuilalt popor: „Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre și pentru casele voastre!”
15 Când au auzit vrăjmașii noștri că am fost înștiințați, Dumnezeu le-a nimicit planul, și ne-am întors cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui.
16 Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu platoșe. Căpeteniile erau înapoia întregii case a lui Iuda.
17 Cei ce zideau zidul și cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta țineau arma.
18 Fiecare din ei, când lucra, își avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiță stătea lângă mine.
19 Am zis mai marilor, dregătorilor și celuilalt popor: „Lucrarea este mare și întinsă, și noi suntem risipiți pe zid, departe unii de alții.
20 La sunetul trâmbiței să vă strângeți la noi, spre locul de unde o veți auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.”
21 Așa făceam lucrarea: jumătate din noi stând cu sulița în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor.
22 În același timp, am mai zis poporului: „Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalim cu slujitorul lui; noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm.”
23 Și nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.