Iov 18

1 Bildad din Șuah a luat cuvântul și a zis:
2 „Când vei pune capăt acestor cuvântări? Vino-ți în minte, și apoi vom vorbi.
3 Pentru ce ne socotești atât de dobitoci? Pentru ce ne privești ca pe niște vite?
4 Oare pentru tine, care te sfâșii în mânia ta, s-ajungă pustiu pământul și să se strămute stâncile din locul lor?
5 Da, lumina celui rău se va stinge, și flacăra din focul lui nu va mai străluci.
6 Se va întuneca lumina în cortul lui și se va stinge candela deasupra lui.
7 Pașii lui cei puternici se vor strâmta, și, cu toate opintirile lui, va cădea.
8 Căci calcă cu picioarele pe laț și umblă prin ochiuri de rețea;
9 este prins în cursă de călcâi, și lațul pune stăpânire pe el;
10 capcana în care se prinde este ascunsă în pământ, și prinzătoarea îi stă pe cărare.
11 De jur împrejur îl apucă spaima și-l urmărește pas cu pas.
12 Foamea îi mănâncă puterile, nenorocirea este alături de el.
13 Mădularele îi sunt mistuite unul după altul, mădularele îi sunt mâncate de întâiul născut al morții.
14 Este smuls din cortul lui unde se credea la adăpost și este târât spre împăratul spaimelor.
15 Nimeni din ai lui nu locuiește în cortul lui, pucioasă este presărată pe locuința lui.
16 Jos, i se usucă rădăcinile; sus îi sunt ramurile tăiate.
17 Îi piere pomenirea de pe pământ, numele lui nu mai este pe uliță.
18 Este împins din lumină în întuneric și este izgonit din lume.
19 Nu lasă nici moștenitori, nici sămânță în poporul său, nicio rămășiță vie în locurile în care locuia.
20 Neamurile care vor veni se vor uimi de prăpădirea lui, și neamul de acum va fi cuprins de groază.
21 Aceasta este soarta celui rău, aceasta este soarta celui ce nu cunoaște pe Dumnezeu.”