Iov 24

1 Pentru ce nu păzește Cel Atotputernic vremurile de judecată și de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
2 Sunt unii care mută hotarele, fură turmele și le pasc;
3 iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;
4 îmbrâncesc din drum pe cei lipsiți, silesc pe toți nenorociții din țară să se ascundă.
5 Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustiu, ies dimineața la lucru să caute hrană, și în pustiu trebuie să caute pâine pentru copiii lor.
6 Taie nutrețul care a mai rămas pe câmp, culeg ciorchinii rămași pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
7 Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
8 Îi pătrunde ploaia munților, și, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.
9 Aceia smulg pe orfan de la țâță, iau zălog tot ce are săracul.
10 Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strâng snopii și-s flămânzi;
11 în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul și le este sete;
12 în cetăți se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniți strigă… Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii!
13 Alții sunt vrăjmași ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.
14 Ucigașul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac și lipsit, și noaptea fură.
15 Ochiul preacurvarului pândește amurgul: „Nimeni nu mă va vedea”, zice el, și își pune o maramă pe față.
16 Noaptea sparg casele, ziua stau închiși; se tem de lumină.
17 Pentru ei, dimineața este umbra morții, și când o văd, simt toate spaimele morții.
18 Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor, pe pământ n-are decât o parte blestemată și niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
19 Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii, așa înghite Locuința morților pe cei ce păcătuiesc.
20 Pântecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-și mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
21 el, care pradă pe femeia stearpă și fără copii, el care nu face niciun bine văduvei!…
22 Și totuși Dumnezeu, prin puterea Lui, lungește zilele celor silnici, și iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viață;
23 El le dă liniște și încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.
24 S-au ridicat; și într-o clipă nu mai sunt, cad, mor ca toți oamenii, sunt tăiați ca spicele coapte.
25 Nu este așa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?”