Iov 30

1 Și acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrânețe?
3 Sfrijiți de sărăcie și foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.
4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.
5 Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după niște hoți.
6 Locuiesc în văi îngrozitoare, în peșterile pământului și în stânci.
7 Urlă printre tufișuri și se adună sub mărăcini.
8 Ființe mârșave și disprețuite – sunt izgoniți din țară.
9 Și acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.
10 Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în față.
11 Nu se mai sfiesc și mă înjosesc, nu mai au niciun frâu înaintea mea.
12 Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea și îmi împing picioarele și își croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă.
13 Îmi nimicesc cărarea și lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
15 Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea.
16 Și acum, mi se topește sufletul în mine, și m-au apucat zilele suferinței.
17 Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
18 De tăria suferinței, haina își pierde fața, mi se lipește de trup ca o cămașă.
19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi și am ajuns ca țărâna și cenușa.
20 Strig către Tine, și nu-mi răspunzi; stau în picioare, și nu mă vezi.
21 Ești fără milă împotriva mea, lupți împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt și mă nimicești cu suflarea furtunii.
23 Căci știu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toți cei vii.
24 Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25 Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26 Mă așteptam la fericire, și când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, și când colo, a venit întunericul.
27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.
28 Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare și strig ajutor.
29 Am ajuns frate cu șacalii, tovarăș cu struții.
30 Pielea mi se înnegrește și cade, iar oasele îmi ard și se usucă.
31 Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale, și cavalul meu scoate sunete plângătoare.