Psalmi 10

1 Pentru ce stai așa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?
2 Cel rău, în mândria lui, urmărește pe cei nenorociți, și ei cad jertfă curselor urzite de el.
3 Căci cel rău se fălește cu pofta lui, iar răpitorul batjocorește și nesocotește pe Domnul.
4 Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepsește Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.
5 Treburile îi merg bine în orice vreme; judecățile Tale sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea, și suflă cu dispreț împotriva tuturor potrivnicilor lui.
6 El zice în inima lui: „Nu mă clatin, în veci sunt scutit de nenorocire!”
7 Gura îi este plină de blesteme, de înșelătorii și de vicleșuguri; și sub limbă are răutate și fărădelege.
8 Stă la pândă lângă sate și ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice: ochii lui pândesc pe cel nenorocit.
9 Stă la pândă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină: stă la pândă să prindă pe cel nenorocit. Îl prinde și-l trage în lațul lui:
10 se îndoaie, se pleacă și-i cad săracii în gheare!
11 El zice în inima lui: „Dumnezeu uită! Își ascunde fața, și în veac nu va vedea!”
12 Scoală-Te, Doamne Dumnezeule, ridică mâna! Nu uita pe cei nenorociți!
13 Pentru ce să hulească cel rău pe Dumnezeu? Pentru ce să zică în inima lui că Tu nu pedepsești?
14 Dar Tu vezi; căci Tu privești necazul și suferința, ca să iei în mână pricina lor. În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit, și Tu vii în ajutor orfanului.
15 Zdrobește brațul celui rău, pedepsește-i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi!
16 Domnul este Împărat în veci de veci; neamurile sunt nimicite din țara Lui.
17 Tu auzi rugăciunile celor ce suferă, Doamne! Le întărești inima, Îți pleci urechea spre ei,
18 ca să faci dreptate orfanului și celui asuprit și ca să nu mai insufle groaza omul cel luat din pământ.