Psalmi 104

1 Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Doamne Dumnezeule, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție!
2 Te învelești cu lumina ca și cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
3 Cu apele Îți întocmești vârful locuinței Tale; din nori Îți faci carul și umbli pe aripile vântului.
4 Din vânturi Îți faci soli, și din flăcări de foc, slujitori.
5 Tu ai așezat pământul pe temeliile lui, și niciodată nu se va clătina.
6 Tu îl acoperiseși cu Adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munți,
7 dar la amenințarea Ta au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă,
8 suindu-se pe munți și coborându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseși Tu.
9 Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul.
10 Tu faci să țâșnească izvoarele în văi, și ele curg printre munți.
11 Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele își potolesc setea măgarii sălbatici.
12 Păsările cerului locuiesc pe marginile lor și fac să le răsune glasul printre ramuri.
13 Din locașul Tău cel înalt Tu uzi munții; și se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.
14 Tu faci să crească iarba pentru vite, și verdețuri, pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană:
15 vin, care înveselește inima omului, untdelemn, care-i înfrumusețează fața, și pâine, care-i întărește inima.
16 Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban pe care i-a sădit El.
17 În ei își fac păsările cuiburi; iar cocostârcul își are locuința în chiparoși;
18 munții cei înalți sunt pentru țapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri.
19 El a făcut luna, ca să arate vremurile; soarele știe când trebuie să apună.
20 Tu aduci întunericul, și se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mișcare;
21 puii de lei mugesc după pradă și își cer hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, ele fug înapoi și se culcă în vizuinile lor.
23 Dar omul iese la lucrul său și la munca lui, până seara.
24 Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune, și pământul este plin de făpturile Tale.
25 Iată marea cea întinsă și mare: în ea se mișcă nenumărate viețuitoare mici și mari.
26 Acolo în ea umblă corăbiile, și în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
27 Toate aceste viețuitoare Te așteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
28 Le-o dai Tu, ele o primesc; Îți deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătățile Tale.
29 Îți ascunzi Tu fața, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor și se întorc în țărâna lor.
30 Îți trimiți Tu suflarea, ele sunt zidite, și înnoiești astfel fața pământului.
31 În veci să țină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
32 El privește pământul, și pământul se cutremură; atinge munții, și ei fumegă.
33 Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
34 Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.
35 Să piară păcătoșii de pe pământ, și cei răi să nu mai fie! Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Lăudați pe Domnul!