Psalmi 141

1 (Un psalm al lui David.) Doamne, eu Te chem: vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, când Te chem!
2 Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, și ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!
3 Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele și păzește ușa buzelor mele!
4 Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate, împreună cu oamenii care fac răul, și să nu mănânc din ospețele lor!
5 Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul de la ea: dar rugăciunea mea se va înălța întruna împotriva răutății lor.
6 Când li se vor prăvăli judecătorii de-a lungul stâncilor, atunci vor asculta cuvintele mele și vor vedea că sunt plăcute.
7 Cum se brăzdează și se spintecă pământul, așa ni se risipesc oasele la gura mormântului.
8 De aceea, către Tine, Doamne Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!
9 Păzește-mă de cursa pe care mi-o întind ei și de piedicile celor ce fac răul!
10 Să cadă cei răi în lațurile lor, în timp ce eu să scap!