Psalmi 142

1 (O cântare a lui David. O rugăciune făcută când era în peșteră.) Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul.
2 Îmi vărs necazul înaintea Lui și-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.
3 Când îmi este mâhnit duhul în mine,Tu îmi cunoști cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.
4 Aruncă-Ți ochii la dreapta și privește! Nimeni nu mă mai cunoaște, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.
5 Doamne, către Tine strig și zic: „Tu ești scăparea mea, Partea mea de moștenire pe pământul celor vii.”
6 Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot. Izbăvește-mă de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine.
7 Scoate-mi sufletul din temniță, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniți vor veni să mă înconjoare, când îmi vei face bine.