Psalmi 2

1 Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte?
2 Împărații pământului se răscoală, și domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând:
3 „Să le rupem legăturile și să scăpăm de lanțurile lor!”
4 Cel ce șade în ceruri râde, Domnul Își bate joc de ei.
5 Apoi, în mânia Lui, le vorbește și-i îngrozește cu urgia Sa, zicând:
6 „Totuși, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt.”
7 „Eu voi vesti hotărârea Lui” – zice Unsul – „Domnul Mi-a zis: „Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.
8 Cere-Mi, și-Ți voi da neamurile de moștenire, și marginile pământului în stăpânire!
9 Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier și le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.”
10 Acum, dar, împărați, purtați-vă cu înțelepciune! Luați învățătură, judecătorii pământului!
11 Slujiți Domnului cu frică și bucurați-vă, tremurând.
12 Dați cinste Fiului, ca să nu Se mânie, și să nu pieriți pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toți câți se încred în El!