Psalmi 52

1 (Către mai marele cântăreților. O cântare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, edomitul, lui Saul, când zicea: „David s-a dus în casa lui Ahimelec”.) Pentru ce te fălești cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ține în veci.
2 Limba ta nu născocește decât răutate, ca un brici ascuțit, viclean ce ești!
3 Tu iubești mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul. – (Oprire)
4 Tu iubești numai cuvinte nimicitoare, limbă înșelătoare!
5 De aceea și Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca și te va ridica din cortul tău, și te va dezrădăcina din pământul celor vii. – (Oprire)
6 Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme și vor râde de el, zicând:
7 „Iată omul care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogățiile lui cele mari și se bizuia pe răutatea lui.”
8 Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.
9 Te voi lăuda totdeauna, pentru că ai lucrat; și, în fața copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.