Psalmi 77

1 (Către mai marele cântăreților. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, și El mă va asculta.
2 În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mângâiere.
3 Mi-aduc aminte de Dumnezeu și gem; mă gândesc adânc în mine și mi se mâhnește duhul. – (Oprire)
4 Tu îmi ții pleoapele deschise; și, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi.
5 Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară.
6 Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc înăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri și zic:
7 „Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Și nu va mai fi El binevoitor?
8 S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduința Lui pentru totdeauna?
9 A uitat Dumnezeu să aibă milă? Și-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?” – (Oprire)
10 Atunci îmi zic: „Ceea ce mă face să sufăr este că dreapta Celui Preaînalt nu mai este aceeași”…
11 Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;
12 da, mă voi gândi la toate lucrările Tale și voi lua aminte la toate isprăvile Tale.
13 Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte! Care dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?
14 Tu ești Dumnezeul care faci minuni; Tu Ți-ai arătat puterea printre popoare.
15 Prin brațul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov și ai lui Iosif. (Oprire)
16 Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat, și adâncurile s-au mișcat.
17 Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, și săgețile Tale au zburat în toate părțile.
18 Tunetul Tău a izbucnit în vârtej de vânt, fulgerele au luminat lumea, pământul s-a mișcat și s-a cutremurat.
19 Ți-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, și nu Ți s-au mai cunoscut urmele.
20 Ai povățuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mâna lui Moise și Aaron.