| 1 | (O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam. |
| 2 | Înainte ca să se fi născut munții și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu! |
| 3 | Tu întorci pe oameni în țărână și zici: „Întoarceți-vă, fiii oamenilor!” |
| 4 | Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, și ca o strajă din noapte. |
| 5 | Îi mături ca un vis: dimineața sunt ca iarba care încolțește iarăși: |
| 6 | înflorește dimineața și crește, iar seara este tăiată și se usucă. |
| 7 | Noi suntem mistuiți de mânia Ta și îngroziți de urgia Ta. |
| 8 | Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre și scoți la lumina feței Tale păcatele noastre cele ascunse. |
| 9 | Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. |
| 10 | Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere, căci trece iute, și noi zburăm. |
| 11 | Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale și la urgia Ta, așa cum se cuvine să se teamă de Tine? |
| 12 | Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă! |
| 13 | Întoarce-Te, Doamne! Până când zăbovești? Ai milă de robii Tăi! |
| 14 | Satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta, și toată viața noastră ne vom bucura și ne vom înveseli. |
| 15 | Înveselește-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâția ani cât am văzut nenorocirea! |
| 16 | Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, și slava Ta, fiilor lor! |
| 17 | Fie peste noi bunăvoința Domnului Dumnezeului nostru! Și întărește lucrarea mâinilor noastre, da, întărește lucrarea mâinilor noastre! |
