Exodul 30

1 Să faci apoi un altar pentru arderea tămâiei, și anume să-l faci din lemn de salcâm.
2 Lungimea lui să fie de un cot, iar lățimea tot de un cot; să fie în patru colțuri, și înălțimea lui să fie de doi coți. Coarnele altarului să fie dintr-o bucată cu el.
3 Să-i poleiești cu aur curat atât partea de sus, cât și pereții lui de jur împrejur și coarnele; și să-i faci o cunună de aur de jur împrejur.
4 Dedesubtul cununii să-i faci două verigi de aur de amândouă laturile, în cele două unghiuri, pentru punerea drugilor care vor sluji la ducerea lui.
5 Drugii să-i faci din lemn de salcâm și să-i poleiești cu aur.
6 Să așezi altarul în fața perdelei dinăuntru, care este înaintea chivotului mărturiei, în fața capacului ispășirii, care este deasupra mărturiei, și unde Mă voi întâlni cu tine.
7 Aaron va arde pe el tămâie mirositoare; va arde tămâie în fiecare dimineață, când va pregăti candelele;
8 va arde și seara când va așeza candelele. Astfel se va arde necurmat din partea voastră tămâie înaintea Domnului din neam în neam.
9 Să nu aduceți pe altar altfel de tămâie, nici ardere de tot, nici jertfă de mâncare și să nu turnați pe el nicio jertfă de băutură.
10 Numai o dată pe fiecare an, Aaron va face ispășire pe coarnele altarului. Ispășirea aceasta o va face o dată pe an cu sângele dobitocului adus ca jertfă pentru ispășirea păcatului, printre urmașii voștri. Acesta va fi un lucru preasfânt înaintea Domnului.”
11 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
12 „Când vei socoti pe copiii lui Israel și le vei face numărătoarea, fiecare din ei să dea Domnului un dar în bani, pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviți de nicio urgie, cu prilejul acestei numărători.
13 Iată ce vor da toți cei ce vor fi cuprinși în numărătoarea aceasta: o jumătate de siclu, după siclul Sfântului Locaș, care este de douăzeci de ghere; o jumătate de siclu va fi darul ridicat pentru Domnul.
14 Orice om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, va plăti darul ridicat pentru Domnul.
15 Bogatul să nu plătească mai mult, și săracul să nu plătească mai puțin de o jumătate de siclu, ca dar ridicat pentru Domnul, pentru răscumpărarea sufletelor.
16 Să ridici de la copiii lui Israel argintul pentru răscumpărare și să-l întrebuințezi pentru slujba Cortului întâlnirii; aceasta va fi pentru copiii lui Israel o aducere aminte înaintea Domnului pentru răscumpărarea sufletelor lor.”
17 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
18 „Să faci un lighean de aramă, cu piciorul lui de aramă, pentru spălat; să-l așezi între Cortul întâlnirii și altar și să torni apă în el,
19 ca să-și spele în el Aaron și fiii lui mâinile și picioarele.
20 Când vor intra în Cortul întâlnirii, se vor spăla cu apa aceasta ca să nu moară; și se vor spăla și când se vor apropia de altar ca să facă slujba și ca să aducă Domnului jertfe arse de foc.
21 Își vor spăla mâinile și picioarele ca să nu moară. Aceasta va fi o lege necurmată pentru Aaron, pentru fiii lui și pentru urmașii lor.”
22 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
23 „Ia din cele mai bune mirodenii: cinci sute de sicli de smirnă foarte curată, jumătate, adică două sute cincizeci de sicli, de scorțișoară mirositoare, două sute cincizeci de sicli de trestie mirositoare,
24 cinci sute de sicli de casia, după siclul Sfântului Locaș, și un hin de untdelemn de măslin.
25 Cu ele să faci un untdelemn pentru ungerea sfântă: o amestecătură mirositoare, făcută după meșteșugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă.
26 Cu el să ungi Cortul întâlnirii și chivotul mărturiei,
27 masa și toate uneltele ei, sfeșnicul și uneltele lui, altarul tămâierii,
28 altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui și ligheanul cu piciorul lui.
29 Să sfințești aceste lucruri, și ele vor fi preasfinte; oricine se va atinge de ele va fi sfințit.
30 Să ungi de asemenea pe Aaron și pe fiii lui și să-i sfințești, ca să fie în slujba Mea ca preoți.
31 Să vorbești copiilor lui Israel și să le spui: „Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă, printre urmașii voștri.
32 Să nu se ungă cu el trupul niciunui om și să nu faceți un alt untdelemn ca el după aceeași întocmire; el este sfânt, și voi să-l priviți ca sfânt.
33 Oricine va face un untdelemn ca el sau va unge cu el pe altul va fi nimicit din poporul lui.”
34 Domnul a zis lui Moise: „Ia mirodenii, stactie, onice mirositoare, galban și tămâie curată, în aceeași măsură.
35 Cu ele să faci tămâie: o amestecătură mirositoare, alcătuită după meșteșugul făcătorului de mir; să fie sărată, curată și sfântă.
36 S-o pisezi mărunt și s-o pui înaintea mărturiei, în Cortul întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine. Acesta va fi pentru voi un lucru preasfânt.
37 Tămâie ca aceasta, în aceeași întocmire, să nu vă faceți, ci s-o priviți ca sfântă și păstrată pentru Domnul.
38 Oricine va face tămâie ca ea, ca s-o miroasă, va fi nimicit din poporul lui.”