Cântarea cântărilor 2

1 Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi. –
2 Ca un crin în mijlocul spinilor așa este iubita mea între fete. –
3 Ca un măr între copacii pădurii așa este preaiubitul meu între tineri. Cu așa drag stau la umbra lui, și rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
4 El m-a dus în casa de ospăț, și dragostea era steagul fluturat peste mine.
5 Întăriți-mă cu turte de struguri, înviorați-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui.
6 Să-și pună mâna stângă sub capul meu și să mă îmbrățișeze cu dreapta lui! –
7 Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele și cerboaicele de pe câmp: nu stârniți, nu treziți dragostea până nu vine ea! –
8 Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine, sărind peste munți, săltând pe dealuri.
9 Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, privește printre zăbrele.
10 Preaiubitul meu vorbește și-mi zice: „Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso!
11 Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia și s-a dus.
12 Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării și se aude glasul turturelei în câmpiile noastre.
13 Se pârguiesc roadele în smochin, și viile înflorite își răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso!
14 Porumbiță din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi fața ta și fă-mă să-ți aud glasul! Căci glasul tău este dulce, și fața ta, plăcută.”
15 Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.
16 Preaiubitul meu este al meu, și eu sunt a lui; el își paște turma între crini.
17 Până la răcoarea zilei și până la lungirea umbrelor, întoarce-te!… Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb peste munții ce ne despart.