Cântarea cântărilor 7

1 Ce frumoase îți sunt picioarele în încălțămintea ta, fată de domn! Marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca niște lănțișoare de pus la gât, lucrate de mâinile unui meșter iscusit.
2 Pântecele tău este un pahar rotund de unde nu lipsește vinul mirositor; trupul tău este un snop de grâu încins cu crini.
3 Amândouă țâțele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare.
4 Gâtul tău este ca un turn de fildeș; ochii tăi sunt ca iazurile Hesbonului de lângă poarta Bat-Rabim; nasul tău este ca turnul Libanului care privește spre Damasc.
5 Capul tău este cum e Carmelul, și părul capului tău este ca purpura împărătească: până și un împărat ar fi înlănțuit de pletele tale!…
6 Ce frumoasă și ce plăcută ești, tu, iubito, în mijlocul desfătărilor!
7 Statura ta este ca finicul, și țâțele tale ca niște struguri.
8 Îmi zic: „Mă voi sui în finic și-i voi apuca crăcile!” Atunci țâțele tale vor fi ca strugurii din vie, mirosul suflării tale ca al merelor.
9 Și gura ta toarnă un vin ales care curge lin ca răspuns la dezmierdările mele și alunecă pe buzele noastre când adormim!
10 Eu sunt a iubitului meu, și el dorește de mine.
11 Vino, iubitule, haidem să ieșim pe câmp, să rămânem noaptea în sate!
12 Dis-de-dimineață ne vom duce la vii să vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea și dacă au înflorit rodiile. Acolo îți voi da dragostea mea.
13 Mandragorele își răspândesc mirosul, și deasupra ușii avem tot felul de roade bune, noi și vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.