Isaia 33

1 Vai de tine, pustiitorule, care totuși n-ai fost pustiit; care jefuiești, și n-ai fost jefuit încă! După ce vei sfârși de pustiit, vei fi pustiit și tu, după ce vei isprăvi de jefuit, vei fi jefuit și tu. –
2 Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineață și izbăvirea noastră la vreme de nevoie!
3 Când răsună glasul Tău, popoarele fug; când Te scoli Tu, neamurile se împrăștie. –
4 Și prada voastră va fi strânsă cum strânge mușița: sar peste ea cum sar lăcustele.
5 Domnul este înălțat și locuiește în înălțime. El umple Sionul de nepărtinire și dreptate.
6 Zilele tale sunt statornice, înțelepciunea și priceperea sunt un izvor de mântuire; frica de Domnul, iată comoara Sionului.
7 Iată, vitejii strigă afară; solii păcii plâng cu amar.
8 Drumurile sunt pustii; nimeni nu mai umblă pe drumuri. Asur a rupt legământul, disprețuiește cetățile, nu se uită la nimeni.
9 Țara jelește și este întristată; Libanul este plin de rușine, tânjește; Saronul este ca un pustiu; Basanul și Carmelul își scutură frunza.
10 „Acum Mă voi scula – zice Domnul – acum Mă voi înălța, acum Mă voi ridica.
11 Ați zămislit fân și nașteți paie de miriște; suflarea voastră de mânie împotriva Ierusalimului este un foc care pe voi înșivă vă va arde de tot.
12 Popoarele vor fi ca niște cuptoare de var, ca niște spini tăiați care ard în foc.
13 Voi cei de departe, ascultați ce am făcut! Și voi cei de aproape, vedeți puterea Mea!”
14 Păcătoșii sunt îngroziți în Sion; un tremur a apucat pe cei nelegiuiți care zic: „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă niște flăcări veșnice?”
15 Cel ce umblă în neprihănire și vorbește fără vicleșug, cel ce nesocotește un câștig scos prin stoarcere, cel ce își trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce își astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge și își leagă ochii ca să nu vadă răul,
16 acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, și apa nu-i va lipsi.
17 Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi țara în toată întinderea ei.
18 Inima ta își va aduce aminte de groaza trecută și va zice: „Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra turnurilor?”
19 Atunci nu vei mai vedea pe poporul acela îndrăzneț, pe poporul cu vorbirea încâlcită, de n-o puteai înțelege, cu limba gângavă, de n-o puteai pricepe.
20 Privește Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul ca locuință liniștită, ca un cort care nu va mai fi mutat, ai cărui țăruși nu vor mai fi scoși niciodată și ale cărui funii nu vor mai fi dezlegate.
21 Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ține loc de râuri, de pâraie late, unde totuși nu pătrund corăbii cu lopeți și nu trece niciun vas puternic.
22 Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mântuiește!
23 Funiile tale s-au slăbit, așa că nu mai pot strânge piciorul catargului și nu mai pot întinde pânzele. Atunci se împarte prada, care-i așa de mare, că până și ologii iau parte la ea.
24 Niciun locuitor nu zice: „Sunt bolnav!” Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.