Isaia 40

1 „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.
2 Vorbiți bine Ierusalimului și strigați-i că robia lui s-a sfârșit, că nelegiuirea lui este ispășită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.”
3 Un glas strigă: „Pregătiți în pustiu calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!
4 Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, și strâmtorile, în vâlcele!
5 Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.”
6 Un glas zice: „Strigă!” – Și eu am răspuns: „Ce să strig?” – „Orice făptură este ca iarba, și toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp.
7 Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea. – În adevăr, poporul este ca iarba:
8 iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.”
9 Suie-te pe un munte înalt, ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere, ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună; înalță-ți glasul, nu te teme, și spune cetăților lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru!”
10 Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere și poruncește cu brațul Lui. Iată că plata este cu El, și răsplătirile vin înaintea Lui.
11 El Își va paște turma ca un păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui și va călăuzi blând oile care alăptează.
12 „Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma și a strâns țărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munții cu cântarul, și dealurile, cu cumpăna?
13 Cine a cercetat Duhul Domnului și cine L-a luminat cu sfaturile lui?
14 Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învățătură? Cine L-a învățat cărarea dreptății? Cine L-a învățat înțelepciunea și I-a făcut cunoscut calea priceperii?
15 Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.
16 Libanul n-ajunge pentru foc, și dobitoacele lui n-ajung pentru arderea de tot.
17 Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie și deșertăciune.
18 Cu cine voiți să asemănați pe Dumnezeu? Și cu ce asemănare Îl veți asemăna?
19 Meșterul toarnă idolul, și argintarul îl îmbracă cu aur și-i toarnă lănțișoare de argint.
20 Iar cine este sărac alege ca dar un lemn care nu putrezește; își caută un meșter iscusit, ca să facă un idol care să nu se clatine.
21 Nu știți? N-ați auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-ați gândit niciodată la întemeierea pământului?
22 El șade deasupra cercului pământului, și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o maramă subțire și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el.
23 El preface într-o nimica pe voievozi și face o nimica din judecătorii pământului.
24 De abia sunt sădiți, de abia sunt semănați, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ; și El suflă peste ei de se usucă, și un vârtej îi ia ca pe niște paie.
25 „Cu cine Mă veți asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt.
26 Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.
27 Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, și dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu”?
28 Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veșnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.
29 El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin.
30 Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină;
31 dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, și nu obosesc; umblă, și nu ostenesc.