Isaia 57

1 Piere cel neprihănit, și nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, și nimeni nu ia aminte că din pricina răutății este luat cel neprihănit.
2 El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept se odihnește în culcușul lui.
3 „Dar, voi, apropiați-vă încoace, fii ai vrăjitoarei, sămânța preacurvarului și a curvei!
4 De cine vă bateți voi joc? Împotriva cui vă deschideți voi gura larg și scoateți limba? Nu sunteți voi niște copii ai păcatului, o sămânță a minciunii
5 care se încălzește pentru idoli sub orice copac verde, care înjunghie pe copii în văi sub crăpăturile stâncilor?
6 În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moștenire, ele sunt soarta ta; lor le torni și jertfe de băutură și le aduci daruri de mâncare: Pot Eu să fiu nesimțitor la lucrul acesta?
7 Pe un munte înalt și ridicat îți faci culcușul; tot acolo te sui să aduci jertfe.
8 Îți pui pomenirea în dosul ușii și ușorilor; căci, departe de Mine, îți ridici învelitoarea și te sui în pat, îți lărgești culcușul și faci legământ cu ei, îți place legătura cu ei și iei seama la semnul lor.
9 Te duci la împărat cu untdelemn, îți înmulțești miresmele, îți trimiți solii departe și te pleci până la Locuința morților.
10 Obosești mergând, și nu zici: „Încetez!” Tot mai găsești putere în mâna ta; de aceea nu te doboară întristarea.
11 Și de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ți-ai adus aminte și nu ți-a păsat de Mine? Și Eu tac, și încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine.
12 Dar acum îți voi da pe față neprihănirea, și faptele tale nu-ți vor folosi!
13 Și atunci să strigi, și să te izbăvească mulțimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toți, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moșteni țara și va stăpâni muntele Meu cel sfânt.” –
14 Și El zice: „Croiți, croiți drum, pregătiți calea, luați orice piedică din calea poporului Meu!”
15 Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.
16 Nu vreau să cert în veci, nici să țin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leșin duhurile și sufletele pe care le-am făcut.
17 Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat și l-am lovit; M-am ascuns, în supărarea Mea, și cel răzvrătit a urmat și mai mult pe căile inimii lui.
18 I-am văzut căile, și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi și-l voi mângâia, pe el și pe cei ce plâng împreună cu el.
19 Voi pune lauda pe buze: „Pace, pace celui de departe și celui de aproape! – zice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui!
20 Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl.”
21 Cei răi n-au pace, zice Dumnezeul meu. –