Ieremia 19

1 Așa a vorbit Domnul: „Du-te de cumpără de la un olar un vas de pământ și ia cu tine pe câțiva din bătrânii poporului și din bătrânii preoților.
2 Du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea porții olăriei, și acolo să vestești cuvintele pe care ți le voi spune.
3 Să spui: „Ascultați cuvântul Domnului, împărați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului! Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire care va face să țiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea.
4 Pentru că M-au părăsit, au spurcat locul acesta, au adus în el tămâie altor dumnezei pe care nu-i cunoșteau nici ei, nici părinții lor, nici împărații lui Iuda, și au umplut locul acesta cu sânge nevinovat.
5 Au zidit și înălțimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem și nici nu-Mi trecuse prin minte.
6 De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici valea Ben-Hinom, ci se va numi valea Măcelului!
7 În locul acesta voi zădărnici sfatul lui Iuda și al Ierusalimului; îi voi face să cadă uciși de sabie înaintea vrăjmașilor lor și de mâna celor ce vor să le ia viața. Trupurile lor moarte le voi da hrană păsărilor cerului și fiarelor pământului.
8 Voi face din cetatea aceasta o groază și o batjocură; așa că toți cei ce vor trece pe lângă ea se vor îngrozi și vor șuiera când vor vedea toate rănile ei.
9 Îi voi face să mănânce carnea fiilor și fiicelor lor, așa că își vor mânca unii carnea altora, în mijlocul necazului și strâmtorării în care-i vor aduce vrăjmașii lor și cei ce vor să le ia viața.”
10 Să spargi apoi vasul, sub ochii oamenilor care vor merge cu tine.
11 Și să le spui: „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Tocmai așa voi zdrobi pe poporul acesta și cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Și morții vor fi îngropați în Tofet din lipsă de loc pentru îngropare.
12 Așa voi face locului acestuia – zice Domnul – și locuitorilor lui, și voi face cetatea aceasta ca Tofetul.
13 Casele Ierusalimului și casele împăraților lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul, toate casele pe acoperișul cărora se aducea tămâie întregii oștiri a cerurilor și se turnau jertfe de băutură altor dumnezei!”
14 Ieremia s-a întors din Tofet, unde-l trimisese Domnul să prorocească. Apoi a stat în curtea Casei Domnului și a zis întregului popor:
15 Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste cetatea aceasta și peste toate cetățile care țin de ea toate nenorocirile pe care i le-am vestit mai dinainte, pentru că și-au înțepenit gâtul ca să n-asculte cuvintele Mele.”