Ieremia 38

1 Șefatia, fiul lui Matan, Ghedalia, fiul lui Pașhur, Iucal, fiul lui Șelemia, și Pașhur, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele pe care le spunea Ieremia întregului popor zicând:
2 Așa vorbește Domnul: „Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieși și se va duce la haldei va scăpa cu viață, va avea ca pradă viața lui și va trăi.”
3 Așa vorbește Domnul: „Cetatea aceasta va fi dată în mâna oștirii împăratului Babilonului, și o va lua!”
4 Atunci căpeteniile au zis împăratului: „Omul acesta ar trebui omorât! Căci înmoaie inima oamenilor de război care au mai rămas în cetatea aceasta și a întregului popor ținându-le asemenea cuvântări; omul acesta nu urmărește binele poporului acestuia și nu-i vrea decât nenorocirea.”
5 Împăratul Zedechia a răspuns: „Iată-l că este în mâinile voastre; căci împăratul nu poate nimic împotriva voastră!”
6 Atunci ei au luat pe Ieremia și l-au aruncat în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniței și au coborât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi; și Ieremia s-a afundat în noroi.
7 Ebed-Melec, etiopianul, famen-dregător la curtea împăratului, a auzit că Ieremia fusese aruncat în groapă. Împăratul stătea la poarta lui Beniamin.
8 Ebed-Melec a ieșit din casa împăratului și a vorbit împăratului astfel:
9 „Împărate, domnul meu, oamenii aceștia au făcut rău de s-au purtat așa cu prorocul Ieremia, aruncându-l în groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu este pâine!”
10 Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, etiopianul: „Ia de aici treizeci de oameni cu tine și scoate din groapă pe prorocul Ieremia, până nu moare!”
11 Ebed-Melec a luat cu el pe oamenii aceia și s-a dus la casa împăratului, într-un loc dedesubtul vistieriei; a luat de acolo niște petice de haine purtate și niște zdrențe de haine vechi și le-a coborât lui Ieremia în groapă cu niște funii.
12 Ebed-Melec, etiopianul, a zis lui Ieremia: „Pune aceste petice purtate și aceste zdrențe sub subsuori, sub funii.” Și Ieremia a făcut așa.
13 Au tras astfel pe Ieremia cu funiile și l-au scos afară din groapă. Ieremia a rămas în curtea temniței.
14 Împăratul Zedechia a trimis după prorocul Ieremia și l-a adus la el la intrarea a treia a Casei Domnului. Și împăratul a zis lui Ieremia: „Am să te întreb ceva, să nu-mi ascunzi nimic!”
15 Ieremia a răspuns lui Zedechia: „Dacă ți-l voi spune, mă vei omorî; iar dacă-ți voi da un sfat, nu mă vei asculta.”
16 Împăratul Zedechia a jurat în taină lui Ieremia și a zis: „Viu este Domnul care ne-a dat viața, că nu te voi omorî și nu te voi lăsa în mâinile oamenilor acestora care vor să-ți ia viața!”
17 Ieremia a zis atunci lui Zedechia: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Dacă te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, vei scăpa cu viață, și nici cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc, iar tu vei trăi împreună cu casa ta.
18 Dar, dacă nu te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile haldeilor, care o vor arde cu foc; iar tu nu vei scăpa din mâinile lor!”
19 Împăratul Zedechia a zis lui Ieremia: „Mă tem de iudeii care au trecut la haldei; mă tem să nu mă dea în mâinile lor și să mă batjocorească.”
20 Ieremia a răspuns: „Nu te vor da. Ascultă glasul Domnului în ce-ți spun, căci o vei duce bine și vei scăpa cu viață.
21 Dar, dacă nu vrei să ieși, iată ce mi-a descoperit Domnul:
22 „Toate nevestele care au mai rămas în casa împăratului lui Iuda vor fi luate de căpeteniile împăratului Babilonului și vor zice jelind: „Prietenii tăi cei buni te-au înșelat și te-au înduplecat; dar, când ți s-au afundat picioarele în noroi, ei au fugit!”
23 Toate nevestele tale și copiii tăi vor fi luați de haldei; și nu vei scăpa de mâinile lor, ci vei fi prins de mâna împăratului Babilonului, și cetatea aceasta va fi arsă cu foc.”
24 Zedechia a zis lui Ieremia: „Să nu știe nimeni nimic din cuvintele acestea, și nu vei muri!
25 Dar, dacă vor auzi căpeteniile că ți-am vorbit și dacă vor veni și-ți vor zice: „Spune-ne ce ai spus împăratului și ce ți-a spus împăratul, nu ne ascunde nimic, și nu te vom omorî”,
26 să le răspunzi: „Am rugat pe împărat să nu mă trimită iarăși în casa lui Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!”
27 Toate căpeteniile au venit la Ieremia și l-au întrebat. El le-a răspuns întocmai cum poruncise împăratul. Ei au tăcut atunci și au plecat, căci nimeni n-auzise nimic.
28 Ieremia însă a rămas în curtea temniței până în ziua luării Ierusalimului.