Plângerile lui Ieremia 2

1 Vai! În ce întunecime a aruncat Domnul în mânia Lui pe fiica Sionului! A azvârlit din cer pe pământ podoaba lui Israel și nu Și-a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mâniei Lui!
2 Domnul a nimicit fără milă toate locuințele lui Iacov. În urgia Lui a dărâmat întăriturile fiicei lui Iuda și le-a prăvălit la pământ; a făcut de ocară împărăția și căpeteniile ei.
3 În mânia Lui aprinsă a doborât toată puterea lui Israel; Și-a tras înapoi de la el dreapta înaintea vrăjmașului și a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuie toate de jur împrejur.
4 Și-a încordat arcul ca un vrăjmaș, Și-a ridicat dreapta ca un asupritor și a prăpădit tot ce era plăcut privirilor, Și-a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului.
5 Ca un vrăjmaș a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i-a dărâmat toate palatele, i-a prăbușit întăriturile și a umplut pe fiica lui Iuda de jale și suspin.
6 I-a pustiit Cortul sfânt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile și Sabatul și în mânia Lui năprasnică a lepădat pe împărat și pe preot.
7 Domnul Și-a disprețuit altarul, Și-a lepădat Locașul Său cel Sfânt. A dat în mâinile vrăjmașului zidurile palatelor Sionului; au răsunat strigătele în Casa Domnului ca într-o zi de sărbătoare.
8 Și-a pus de gând Domnul să dărâme zidurile fiicei Sionului; a întins sfoara de măsurat, și nu Și-a tras mâna până nu le-a nimicit. A cufundat în jale întăritura și zidurile, care nu mai sunt, toate, decât niște dărâmături triste.
9 Porțile îi sunt cufundate în pământ; i-a nimicit și rupt zăvoarele. Împăratul și căpeteniile sale sunt între neamuri. Lege nu mai au, și chiar prorocii nu mai primesc nicio vedenie de la Domnul.
10 Bătrânii fiicei Sionului șed pe pământ și tac; și-au presărat țărână pe cap, s-au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului își pleacă la pământ capul.
11 Mi s-au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pământ, din pricina prăpădului fiicei poporului meu, din pricina copiilor și pruncilor de țâță leșinați pe ulițele cetății.
12 Ei ziceau către mamele lor: „Unde este pâine și vin?” Și cădeau leșinați ca niște răniți pe ulițele cetății, își dădeau sufletul la pieptul mamelor lor.
13 „Cu ce să te îmbărbătez și cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături și cu ce să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci rana ta este mare ca marea: cine va putea să te vindece?
14 Prorocii tăi ți-au prorocit vedenii deșarte și amăgitoare, nu ți-au dat pe față nelegiuirea, ca să abată astfel robia de la tine, ci ți-au făcut prorocii mincinoase și înșelătoare.
15 Toți trecătorii bat din palme asupra ta, șuieră și dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului și zic: „Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă și bucuria întregului pământ?”
16 Toți vrăjmașii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrâșnesc din dinți și zic: „Am înghițit-o! Da, aceasta este ziua pe care o așteptam, am ajuns-o și o vedem!”
17 Domnul a înfăptuit ce hotărâse, a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de multă vreme, a nimicit fără milă; a făcut din tine bucuria vrăjmașului, a înălțat tăria asupritorilor tăi!
18 Inima lor strigă către Domnul… Zid al fiicei Sionului, varsă zi și noapte șiroaie de lacrimi! Nu-ți da niciun răgaz, și ochiul tău să n-aibă odihnă!
19 Scoală-te și gemi noaptea când încep străjile! Varsă-ți inima ca niște apă înaintea Domnului! Ridică-ți mâinile spre El pentru viața copiilor tăi care mor de foame la toate colțurile ulițelor! –
20 Uită-Te, Doamne, și privește: cui i-ai făcut Tu așa? Să mănânce femeile rodul pântecelui lor, pruncii dezmierdați de mâinile lor? Să fie măcelăriți preoții și prorocii în Locașul cel Sfânt al Domnului?
21 Copiii și bătrânii stau culcați pe pământ în ulițe; fecioarele și tinerii mei au căzut uciși de sabie; i-ai ucis în ziua mâniei Tale și i-ai înjunghiat fără milă.
22 Ai chemat groaza din toate părțile peste mine, ca la o zi de sărbătoare. În ziua mâniei Domnului n-a scăpat unul și n-a rămas cu viață. Pe cei îngrijiți și crescuți de mine, mi i-a nimicit vrăjmașul! –