Plângerile lui Ieremia 4

1 Vai! cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaș pe la toate colțurile ulițelor!
2 Cum sunt priviți acum fiii Sionului, cei aleși și prețuiți ca aurul curat altădată, cum sunt priviți acum, vai! Ca niște vase de pământ și ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
3 Chiar și șacalii își apleacă țâța și dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă ca struții din pustiu.
4 Limba sugarului i se lipește de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.
5 Cei ce se hrăneau cu bucate alese leșină pe ulițe. Cei ce fuseseră crescuți în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!
6 Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă fără să fi pus cineva mâna pe ea.
7 Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roșu decât mărgeanul; fața le era ca safirul.
8 Dar acum, înfățișarea le este mai negricioasă decât funinginea; așa că nu mai sunt cunoscuți pe ulițe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.
9 Cei ce pier uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei ce pier de foame, care cad sleiți de puteri din lipsa roadelor câmpului!
10 Femeile, cu toată mila lor, își fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
11 Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc care-i mistuie temeliile.
12 Împărații pământului n-ar fi crezut și niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porțile Ierusalimului.
13 Iată roada păcatelor prorocilor săi, a nelegiuirilor preoților săi care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniți!
14 Rătăceau ca orbii pe ulițe, mânjiți de sânge, așa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.
15 „Depărtați-vă, necuraților!”, li se striga, „La o parte, la o parte, nu vă atingeți de noi!” Când fugeau pribegind încoace și încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”
16 În mânia Lui, Domnul i-a împrăștiat și nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmașul n-a căutat la fața preoților, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
17 Și acolo ni se sfârșeau ochii și așteptam zadarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam care totuși nu ne-a izbăvit.
18 Ne pândeau pașii ca să ne împiedice să mergem pe ulițele noastre; ni se apropia sfârșitul, ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârșitul!
19 Prigonitorii noștri erau mai iuți decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munți și ne-au pândit în pustiu.
20 Suflarea vieții noastre, unsul Domnului a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.” –
21 Bucură-te și saltă de bucurie, fiica Edomului care locuiești în țara Uț! Dar și la tine va trece potirul, și tu te vei îmbăta și te vei dezgoli!
22 Fiica Sionului, nelegiuirea îți este ispășită: El nu te va mai trimite în robie. Dar ție, fiica Edomului, îți va pedepsi nelegiuirea și îți va da pe față păcatele. –