Plângerile lui Ieremia 5

1 Adu-ți aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te și vezi-ne ocara!
2 Moștenirea noastră a trecut la niște străini, casele noastre, la cei din alte țări!
3 Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca niște văduve.
4 Apa noastră o bem pe bani, și lemnele noastre trebuie să le plătim.
5 Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire și, când obosim, nu ne dau odihnă.
6 Am întins mâna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.
7 Părinții noștri care au păcătuit nu mai sunt, iar noi le purtăm păcatele.
8 Robii ne stăpânesc, și nimeni nu ne izbăvește din mâinile lor.
9 Ne căutăm pâinea cu primejdia vieții noastre, căci ne amenință sabia în pustiu.
10 Ne arde pielea ca un cuptor de frigurile foamei.
11 Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare, în cetățile lui Iuda.
12 Mai marii noștri au fost spânzurați de mâinile lor; bătrânilor nu le-a dat nicio cinste.
13 Tinerii au fost puși să râșnească, și copiii cădeau sub poverile de lemn.
14 Bătrânii nu se mai duc la poartă, și tinerii au încetat să mai cânte.
15 S-a dus bucuria din inimile noastre, și jalea a luat locul jocurilor noastre.
16 A căzut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Dacă ne doare inima, dacă ni s-au întunecat ochii,
18 este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă șacalii prin el.
19 Dar Tu, Doamne, împărățești pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuie din neam în neam!
20 Pentru ce să ne uiți pe vecie și să ne părăsești pentru multă vreme?
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, și ne vom întoarce! Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!
22 Să ne fi lepădat Tu de tot oare și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?