Ezechiel 31

1 În anul al unsprezecelea, în ziua întâi a lunii a treia, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2 „Fiul omului, spune lui faraon, împăratul Egiptului, și mulțimii lui: „Cu cine te asemeni tu în mărimea ta?
3 Iată că asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzișul umbros, tulpina înaltă, iar vârful îi ajungea până la nori.
4 Apele îl făcuseră să crească, adâncul îl făcuse înalt, râurile lui îi scăldau răsadnița și își trimiteau pâraiele la toți copacii de pe câmp.
5 De aceea, tulpina lui se înălța deasupra tuturor copacilor de pe câmp, crengile i se înmulțiseră și ramurile i se întindeau de mulțimea apelor care-l făcuseră să dea lăstari.
6 Toate păsările cerului își făceau cuiburi în crengile lui, toate fiarele câmpului fătau sub ramurile lui și tot felul de neamuri multe locuiau sub umbra lui.
7 Era frumos prin mărimea lui, prin întinderea ramurilor lui; căci rădăcinile îi erau înfipte în ape mari.
8 Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu-l întreceau, chiparoșii nu erau de asemuit cu crengile lui, și platanii nu erau ca ramurile lui; niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu era ca el în frumusețe.
9 Îl făcusem atât de frumos prin mulțimea crăcilor lui, că-l pizmuiau toți copacii Edenului, care se aflau în grădina lui Dumnezeu.”
10 De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că avea o tulpină așa de înaltă, pentru că își înălța vârful până la nori și inima i se mândrea cu înălțimea lui,
11 l-am dat în mâinile viteazului neamurilor, care-i va face după răutatea lui; căci l-am izgonit.
12 Străinii, cele mai grozave popoare, l-au tăiat și l-au lepădat. Crengile i-au căzut în munți și în toate văile. Ramurile i s-au sfărâmat în toate puhoaiele țării; și toate popoarele pământului au plecat de la umbra lui și l-au părăsit.
13 Pe sfărâmăturile lui au venit și s-au așezat toate păsările cerului, și toate fiarele câmpului și-au făcut culcușul între ramurile lui,
14 ca să nu se mai îngâmfe niciunul din copacii de lângă ape cu înălțimea lor și să nu-și mai ridice vârful până în nori, ca să nu se mai fălească stejarii udați de apă cu înălțimea lor; căci toți sunt dați pradă morții, în adâncimile pământului, printre copiii oamenilor, împreună cu cei ce se coboară în groapă.”
15 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „În ziua când s-a coborât în Locuința morților, am răspândit jalea, am acoperit Adâncul din pricina lui și i-am oprit râurile; apele cele mari au fost oprite; am întristat Libanul pentru el, și toți copacii de pe câmp s-au uscat.
16 De vuietul căderii lui am făcut să se cutremure neamurile, când l-am aruncat în Locuința morților împreună cu cei ce se coboară în groapă, și s-au mângâiat în adâncimile pământului toți copacii Edenului, cei mai frumoși și cei mai buni copaci din Liban, toți cei udați de ape.
17 S-au coborât și ei cu el în Locuința morților la cei ce au pierit uciși de sabie, ei, care erau brațul lui și locuiau la umbra lui printre neamuri.
18 Cu cine poți fi asemuit tu în slavă și în mărime între copacii Edenului? Totuși vei fi aruncat împreună cu copacii Edenului în adâncimile pământului și vei fi culcat în mijlocul celor netăiați împrejur, împreună cu cei ce au pierit uciși de sabie. Iată ce este faraon și toată mulțimea lui, zice Domnul Dumnezeu.”