Osea 10

1 Israel era o vie mănoasă, care făcea multe roade. Cu cât roadele sale erau mai multe, cu atât mai multe altare a zidit; cu cât îi propășea țara, cu atât înfrumuseța stâlpii idolești.
2 Inima lor este împărțită: de aceea vor fi pedepsiți. Domnul le va surpa altarele, le va nimici stâlpii idolești.
3 Și curând vor zice: „N-avem un adevărat împărat, căci nu ne-am temut de Domnul; și împăratul pe care-l avem, ce ar putea face el pentru noi?”
4 Ei rostesc vorbe deșarte, jurăminte mincinoase, când încheie un legământ: de aceea, pedeapsa va încolți ca o buruiană otrăvitoare din brazdele câmpiei!
5 Locuitorii Samariei se vor uimi de vițeii din Bet-Aven; poporul va jeli pe idol, și preoții lui vor tremura pentru el, pentru slava lui care va pieri din mijlocul lor.
6 Da, el însuși va fi dus în Asiria ca dar împăratului Iareb. Rușinea va cuprinde pe Efraim, și lui Israel îi va fi rușine de planurile sale.
7 S-a dus Samaria și împăratul ei ca o țăpligă pe fața apelor.
8 Înălțimile din Bet-Aven, unde a păcătuit Israel, vor fi nimicite; spini și mărăcini vor crește pe altarele lor. Și vor zice munților: „Acoperiți-ne!”, și dealurilor: „Cădeți peste noi!”
9 „Din zilele Ghibei ai păcătuit, Israele! Acolo au stat ei, ca războiul făcut împotriva celor răi să nu-i apuce la Ghibeea.
10 Îi voi pedepsi când voi vrea, și se vor strânge popoare împotriva lor, când îi voi pedepsi pentru îndoita lor nelegiuire!
11 Efraim este o mânzată învățată la jug, căreia îi place să treiere grâul, și i-am cruțat gâtul său cel frumos; dar acum voi înjuga pe Efraim, Iuda va ara, și Iacov îi va grăpa.”
12 Semănați potrivit cu neprihănirea, și veți secera potrivit cu îndurarea. Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să vă plouă mântuire.
13 Ați arat răul, ați secerat nelegiuirea și ați mâncat rodul minciunii. Căci te-ai încrezut în carele tale de luptă, în numărul oamenilor tăi viteji.
14 De aceea se va stârni o zarvă împotriva poporului tău și toate cetățuile tale vor fi nimicite, cum a nimicit în luptă Șalman-Bet-Arbel, când mama a fost zdrobită împreună cu copiii ei.
15 Iată ce vă va aduce Betel, din pricina răutății voastre peste măsură de mare. În revărsatul zorilor, se va isprăvi cu împăratul lui Israel!