Numeri 29

1 În luna a șaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveți o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă. Ziua aceasta să fie vestită între voi cu sunet de trâmbiță.
2 Să aduceți ca ardere de tot, de un miros plăcut Domnului, un vițel, un berbec și șapte miei de un an fără cusur.
3 Să mai adăugați și darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi pentru vițel, două zecimi pentru berbec,
4 și o zecime pentru fiecare din cei șapte miei.
5 Să aduceți și un țap ca jertfă de ispășire, ca să facă ispășire pentru voi.
6 Să aduceți aceste jertfe, afară de arderea de tot și darul ei de mâncare din fiecare lună, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare și jertfele de băutură, care se adaugă la ele, după rânduielile așezate. Acestea sunt niște jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului.
7 În ziua a zecea a acestei luni a șaptea, să aveți o adunare sfântă și să vă smeriți sufletele; atunci să nu faceți nicio lucrare.
8 Să aduceți ca ardere de tot, de un miros plăcut Domnului: un vițel, un berbec și șapte miei de un an fără cusur.
9 Să mai adăugați și darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi pentru vițel, două zecimi pentru berbec,
10 și o zecime pentru fiecare din cei șapte miei.
11 Să aduceți și un țap ca jertfă de ispășire, afară de jertfa de ispășire, afară de arderea de tot necurmată cu darul ei de mâncare și jertfele de băutură obișnuite.
12 În ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, să aveți o adunare sfântă; atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă. Să prăznuiți o sărbătoare în cinstea Domnului, timp de șapte zile.
13 Să aduceți ca ardere de tot o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului: treisprezece viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur.
14 Să mai adăugați și darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi pentru fiecare din cei treisprezece viței, două zecimi pentru fiecare din cei doi berbeci,
15 și o zecime pentru fiecare din cei paisprezece miei.
16 Să aduceți și un țap ca jertfă de ispășire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare și jertfa sa de băutură.
17 A doua zi, să aduceți doisprezece viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur,
18 împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de băutură pentru viței, berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate.
19 Să aduceți și un țap ca jertfă de ispășire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare și jertfele de băutură.
20 A treia zi, să aduceți unsprezece viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur,
21 împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de băutură pentru viței, berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate.
22 Să aduceți și un țap ca jertfă de ispășire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare și jertfa de băutură.
23 A patra zi, să aduceți zece viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur,
24 împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de băutură pentru viței, berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate.
25 Să aduceți și un țap ca jertfă de ispășire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare și jertfa de băutură.
26 În ziua a cincea, să aduceți nouă viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur,
27 împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de băutură pentru viței, berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate.
28 Să aduceți și un țap ca jertfă de ispășire afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare și jertfa de băutură.
29 În ziua a șasea, să aduceți opt viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur.,
30 împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de băutură pentru viței, berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate.
31 Să aduceți și un țap ca jertfă de ispășire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare și jertfa de băutură.
32 În ziua a șaptea, să aduceți șapte viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur,
33 împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de băutură pentru viței, berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate.
34 Să aduceți și un țap ca jertfă de ispășire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare și jertfa de băutură.
35 În ziua a opta, să aveți o adunare de sărbătoare: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă.
36 Să aduceți ca ardere de tot o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului: un vițel, un berbec și șapte miei de un an fără cusur,
37 împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de băutură pentru vițel, berbec și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate.
38 Să aduceți și un țap ca jertfă de ispășire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare și jertfa de băutură.
39 Acestea sunt jertfele pe care să le aduceți Domnului la sărbătorile voastre, afară de arderile voastre de tot, de darurile voastre de mâncare și de jertfele voastre de băutură și de jertfele voastre de mulțumire, ca împlinire a unei juruințe, sau ca daruri de bunăvoie.”
40 Moise a spus copiilor lui Israel tot ce-i poruncise Domnul.