Ioan 9

1 Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naștere.
2 Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”
3 Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta nici părinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
4 Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.
5 Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.”
6 După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta
7 și i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care tălmăcit înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat și s-a întors văzând bine.
8 Vecinii și cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerșetor, ziceau: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?”
9 Unii ziceau: „El este.” Alții ziceau: „Nu; dar seamănă cu el.” Și el însuși zicea: „Eu sunt.”
10 Deci i-au zis: „Cum ți s-au deschis ochii?”
11 El a răspuns: „Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii și mi-a zis: „Du-te la scăldătoarea Siloamului și spală-te.” M-am dus, m-am spălat și mi-am căpătat vederea.”
12 „Unde este Omul acela?”, l-au întrebat ei. El a răspuns: „Nu știu.”
13 Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte.
14 Și era o zi de Sabat când făcuse Isus tină și-i deschisese ochii.
15 Din nou, fariseii l-au întrebat și ei cum și-a căpătat vederea. Și el le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat, și văd.”
16 Atunci unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ține Sabatul.” Alții ziceau: „Cum poate un Om păcătos să facă asemenea semne?” Și era dezbinare între ei.
17 Iarăși au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El, în privința faptului că ți-a deschis ochii?” „Este un proroc”, le-a răspuns el.
18 Iudeii n-au crezut că fusese orb și că își căpătase vederea, până n-au chemat pe părinții lui.
19 Și când i-au venit părinții, i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru care spuneți că s-a născut orb? Cum, dar, vede acum?”
20 Drept răspuns, părinții lui au zis: „Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb.
21 Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l privește.”
22 Părinții lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.
23 De aceea au zis părinții lui: „Este în vârstă, întrebați-l pe el.”
24 Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi știm că Omul acesta este un păcătos.”
25 El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb, și acum văd.”
26 Iarăși l-au întrebat: „Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?”
27 „Acum v-am spus”, le-a răspuns el, „și n-ați ascultat. Pentru ce voiți să mai auziți încă o dată? Doar n-ați vrea să vă faceți și voi ucenicii Lui!”
28 Ei l-au ocărât și i-au zis: „Tu ești ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise.
29 Știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar Acesta nu știm de unde este.”
30 „Aici este mirarea”, le-a răspuns omul acela, „că voi nu știți de unde este, și totuși El mi-a deschis ochii.
31 Știm că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoși; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă.
32 De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere.
33 Dacă Omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.”
34 „Tu ești născut cu totul în păcat”, i-au răspuns ei, „și vrei să ne înveți pe noi?” Și l-au dat afară.
35 Isus a auzit că l-au dat afară; și, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”
36 El a răspuns: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?”
37 „L-ai și văzut”, i-a zis Isus, „și Cel care vorbește cu tine Acela este.”
38 „Cred, Doamne”, I-a zis el; și I s-a închinat.
39 Apoi Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă, și cei ce văd să ajungă orbi.”
40 Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-om fi și noi orbi!”
41 „Dacă ați fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-ați avea păcat; dar acum ziceți: „Vedem.” Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.