Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

2 Corinteni 12

1E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuși la vedeniile și descoperirile Domnului.
2Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu știu; dacă a fost fără trup, nu știu: Dumnezeu știe).
3Și știu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu știu: Dumnezeu știe)
4a fost răpit în rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune și pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.
5Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar, întrucât mă privește pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.
6Chiar dacă aș vrea să mă laud, n-aș fi nebun, căci aș spune adevărul; dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.
7Și, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască și să mă împiedice să mă îngâmf.
8De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.
9Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.
10De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.
11Am ajuns nebun: voi m-ați silit. Dar voi trebuia să mă lăudați; căci, măcar că nu sunt nimic, totuși cu nimic n-am fost mai prejos de acești apostoli așa de minunați.
12Semnele unui apostol le-ați avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri și minuni care au fost făcute între voi.
13În adevăr, în ce ați fost voi puși mai prejos decât celelalte biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertați-mi nedreptatea aceasta!…
14Iată că sunt gata să vin a treia oară la voi; și tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înșivă. Ce-i drept, nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinții lor, ci părinții pentru copiii lor.
15Și eu voi cheltui prea bucuros din ale mele și mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puțin?
16Fie și-așa! Nu v-am fost sarcină deloc. „Dar”, zic ei, „ca un om isteț ce sunt, v-am prins prin șiretlic.” –
17Dar, am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din aceia pe care i-am trimis la voi?
18Am rugat pe Tit să vină să vă vadă; și împreună cu el am trimis și pe fratele; a cerut Tit ceva de la voi? N-am fost noi călăuziți de același Duh și n-am călcat noi pe aceleași urme?
19De multă vreme voi vă închipuiți că vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos; și toate aceste lucruri le spunem, preaiubiților, pentru zidirea voastră.
20Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc așa cum n-aș vrea să vă găsesc, și eu însumi să fiu găsit de voi așa cum n-ați vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfe, îngâmfări, tulburări.
21Mă tem ca, la venirea mea la voi, să nu mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi și să trebuiască să plâng pe mulți din cei ce au păcătuit mai înainte și nu s-au pocăit de necurăția, curvia și spurcăciunile pe care le-au făcut.
HomeMenu