Deuteronomul 13

1 Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ți va vesti un semn sau o minune,
2 și se va împlini semnul sau minunea aceea de care ți-a vorbit el zicând: „Haidem după alți dumnezei” – dumnezei pe care tu nu-i cunoști – „și să le slujim!”
3 să n-asculți cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să știe dacă iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.
4 Voi să mergeți după Domnul Dumnezeul vostru și de El să vă temeți; poruncile Lui să le păziți; de glasul Lui să ascultați; Lui să-I slujiți și de El să vă alipiți.
5 Prorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului Dumnezeului vostru care v-a scos din țara Egiptului și v-a izbăvit din casa robiei, și a voit să te abată de la calea în care ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să umbli. Să scoți astfel răul din mijlocul tău.
6 Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau nevasta care se odihnește la sânul tău, sau prietenul tău pe care-l iubești ca pe tine însuți, te ațâță în taină, zicând: „Haidem și să slujim altor dumnezei!” – dumnezei pe care nici tu, nici părinții tăi nu i-ați cunoscut,
7 dintre dumnezeii popoarelor care vă înconjoară, lângă tine sau departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă –
8 să nu te învoiești și să nu-l asculți; să n-arunci spre el o privire de milă, să nu-l cruți și să nu-l ascunzi.
9 Ci să-l omori; întâi mâna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare, și apoi mâna întregului popor;
10 să-l ucizi cu pietre și să moară, pentru că a căutat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.
11 Să se facă așa, pentru ca tot Israelul să audă și să se teamă, și să nu se mai săvârșească o faptă așa de nelegiuită în mijlocul tău.
12 Dacă vei auzi spunându-se despre una din cetățile pe care ți le-a dat ca locuință Domnul Dumnezeul tău:
13 „Niște oameni răi au ieșit din mijlocul tău și au amăgit pe locuitorii din cetatea lor zicând: „Haidem și să slujim altor dumnezei!” – dumnezei pe care tu nu-i cunoști –
14 să faci cercetări, să cauți și să întrebi cu de-amănuntul. Dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost făcută în mijlocul tău,
15 atunci să treci prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din cetatea aceea, s-o nimicești cu desăvârșire împreună cu tot ce va fi în ea și să-i treci chiar și vitele prin ascuțișul sabiei.
16 Să strângi toată prada în mijlocul pieței și să arzi de tot cu foc cetatea și toată prada ei, înaintea Domnului Dumnezeului tău: să rămână pentru totdeauna un morman de dărâmături, și niciodată să nu fie zidită din nou.
17 Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu desăvârșire, să nu se lipească de mâna ta, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuțimea mâniei lui, să Se îndure de tine, să te ierte și să te înmulțească, după cum a jurat lucrul acesta părinților tăi,
18 dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind toate poruncile Lui pe care ți le dau astăzi și făcând ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău.