Judecători 21

1 Bărbații lui Israel juraseră la Mițpa, zicând: „Niciunul din noi să nu-și dea fata după un beniamit.”
2 Poporul a venit la Betel și a stat înaintea lui Dumnezeu până seara. Au ridicat glasul, au vărsat multe lacrimi
3 și au zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel, pentru ce s-a întâmplat așa ceva în Israel: să lipsească astăzi o seminție întreagă din Israel?”
4 A doua zi, poporul s-a sculat dis-de-dimineață; au zidit acolo un altar și au adus arderi de tot și jertfe de mulțumire.
5 Copiii lui Israel au zis: „Cine dintre toate semințiile lui Israel nu s-a suit la adunare înaintea Domnului?” Căci făcuseră un jurământ mare împotriva oricui nu s-ar sui la Domnul, la Mițpa, și ziseseră: „Să fie pedepsit cu moartea.”
6 Copiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin și ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminție din Israel.
7 Cum să facem rost de neveste celor ce au rămas cu viață, fiindcă am jurat pe Domnul să nu le dăm fetele noastre de neveste?”
8 Ei au zis deci: „Este cineva dintre semințiile lui Israel care să nu se fi suit la Domnul, la Mițpa?” Și nimeni din Iabes, din Galaad, nu venise în tabără, la adunare.
9 Au făcut numărătoarea poporului, și nu era acolo niciunul din locuitorii din Iabes, din Galaad.
10 Atunci adunarea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de ostași, dându-le porunca aceasta: „Duceți-vă și treceți prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din Iabes, din Galaad, cu femeile și copiii.
11 Iată ce să faceți: să nimiciți cu desăvârșire orice bărbat și orice femeie care a cunoscut împreunarea cu bărbat.”
12 Au găsit între locuitorii din Iabes, din Galaad, patru sute de fete fecioare, care nu se culcaseră cu bărbat, și le-au adus în tabără la Silo; care este în țara Canaanului.”
13 Toată adunarea a trimis soli să vorbească fiilor lui Beniamin care erau la stânca Rimon și să le vestească pacea.
14 În timpul acela beniamiții s-au întors și li s-au dat de neveste acelea pe care le lăsaseră cu viață din femeile din Iabes, din Galaad. Dar nu erau destule.
15 Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o spărtură în semințiile lui Israel.
16 Bătrânii adunării au zis: „Cum să facem rost de neveste pentru cei rămași, căci femeile lui Beniamin au fost nimicite?”
17 Și au zis: „Cei ce au mai rămas din Beniamin să-și păstreze moștenirea, ca să nu se șteargă o seminție din Israel.
18 Dar noi nu putem să dăm pe fetele noastre după ei, căci copiii lui Israel au jurat, zicând: „Blestemat să fie cine va da o nevastă unui beniamit!”
19 Și au zis: „Iată, în fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Silo, care este la miazănoapte de Betel, la răsăritul drumului care suie din Betel la Sihem, și la miazăzi de Lebona.”
20 Apoi au dat următoarea poruncă fiilor lui Beniamin: „Duceți-vă și stați la pândă în vii.
21 Uitați-vă, și când veți vedea pe fetele din Silo ieșind să joace, să ieșiți din vii, să vă luați fiecare câte o nevastă din fetele din Silo și să vă duceți în țara lui Beniamin.
22 Dacă părinții sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: „Dați-ni-le nouă, căci n-am luat câte o nevastă de fiecare în război. Nu voi li le-ați dat: numai atunci ați fi vinovați.”
23 Fiii lui Beniamin au făcut așa: și-au luat neveste, după numărul lor, dintre jucătoarele pe care le-au răpit; apoi au plecat și s-au întors în moștenirea lor; au zidit iarăși cetățile și au locuit acolo.
24 Și, în același timp, copiii lui Israel au plecat de acolo fiecare în seminția lui și în familia lui și s-a întors fiecare în moștenirea lui.
25 Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea.