Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Geneza 9

1Dumnezeu a binecuvîntat pe Noe şi pe fiii săi, şi le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pămîntul.
2S'apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pămînt, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pămînt şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mînile voastre!
3Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.
4Numai carne cu viaţa ei, adică sîngele ei, să nu mîncaţi.
5Căci voi cere înapoi sîngele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi dela orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mîna omului, din mîna oricărui om, care este fratele lui.
6Dacă varsă cineva sîngele omului, şi sîngele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.
7Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspîndiţi-vă pe pămînt, şi înmulţiţi-vă pe el!``
8Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui cari erau cu el, şi a zis:
9,,Iată, Eu fac un legămînt cu voi, şi cu sămînţa voastră, care va veni după voi;
10cu toate vieţuitoarele, cari sînt cu voi, atît păsările cît şi vitele, şi toate fiarele de pe pămînt cari sînt cu voi; cu toate cele cari au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pămînt.
11Fac un legămînt cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiască pămîntul.``
12Şi Dumnezeu a zis: ,,Iată semnul legămîntului pe care -l fac între Mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele cari sînt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci:
13curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legămîntului dintre Mine şi pămînt.
14Cînd voi strînge nori deasupra pămîntului, curcubeul se va arăta în nor;
15şi Eu Îmi voi aduce aminte de legămîntul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.
16Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legămîntul cel vecinic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pămînt``.
17Şi Dumnezeu a zis lui Noe: ,,Acesta este semnul legămîntului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pămînt.``
18Fiii lui Noe, cari au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet: Ham este tatăl lui Canaan.
19Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s'au răspîndit oameni peste tot pămîntul.
20Noe a început să fie lucrător de pămînt, şi a sădit o vie.
21A băut vin, s'a îmbătat şi s'a desgolit în mijlocul cortului său.
22Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său, şi a spus celor doi fraţi ai lui afară.
23Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus -o pe umeri, au mers dea'ndăratelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n'au văzut goliciunea tatălui lor.
24Noe s'a trezit din ameţeala vinului, şi a aflat ce -i făcuse fiul său cel mai tînăr.
25Si a zis: ,,Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!``
26El a mai zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, Şi Canaan să fie robul lui!
27Dumnezeu să lărgească locurile stăpînite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, Şi Canaan să fie robul lor!``
28Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani.
29Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit.
HomeMenu