| 1 | Manase avea doisprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. |
| 2 | El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. |
| 3 | A zidit iarăş înălţimile pe cari le dărîmase tatăl său Ezechia. A ridicat altare Baalilor, a făcut idoli Astarteei, şi s'a închinat înaintea întregei oştiri a cerurilor şi i -a slujit. |
| 4 | A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: ,,În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.`` |
| 5 | A zidit altare întregei oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului. |
| 6 | Şi -a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom; umbla cu descîntece şi vrăjitorii, şi ţinea la el oameni cari chemau duhurile şi cari -i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să -L mînie. |
| 7 | A pus chipul cioplit al idolului pe care -l făcuse, în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David şi fiului său Solomon: ,,În casa aceasta, şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel Îmi voi pune Numele pe vecie. |
| 8 | Nu voi mai strămuta pe Israel din ţara pe care am dat -o părinţilor voştri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată legea, învăţăturile şi poruncile date prin Moise.`` |
| 9 | Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s'au rătăcit şi au făcut rău mai mult decît neamurile pe cari le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. |
| 10 | Domnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n'au vrut să asculte. |
| 11 | Atunci Domnul a trimes împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, cari au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri. L-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon. |
| 12 | Cînd a fost la strîmtoare, s'a rugat Domnului, Dumnezeului lui, şi s'a smerit adînc înaintea Dumnezeului părinţilor săi. |
| 13 | I -a făcut rugăciuni; şi Domnul, lăsîndu-Se înduplecat, i -a ascultat cererile, şi l -a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu. |
| 14 | După aceea, a zidit afară din cetatea lui David, la apus, spre Ghihon în vale, un zid care se întindea pînă la poarta peştilor şi cu care a înconjurat dealul, şi l -a făcut foarte înalt. A pus şi căpetenii de război în toate cetăţile întărite ale lui Iuda. |
| 15 | A înlăturat din Casa Domnului dumnezeii străini şi idolul Astarteei, a dărîmat toate altarele pe cari le zidise pe muntele Casei Domnului şi la Ierusalim, şi le -a aruncat afară din cetate. |
| 16 | A aşezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulţămire şi de laudă, şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeului lui Israel. |
| 17 | Poporul jertfea tot pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului său. |
| 18 | Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui, şi cuvintele proorocilor, cari i-au vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, sînt scrise în faptele împăraţilor lui Israel. |
| 19 | Rugăciunea lui şi felul în care l -a ascultat Dumnezeu, păcatele şi nelegiuirile lui, locurile unde a zidit înălţimi şi a înălţat idoli Astarteei şi chipuri cioplite, înainte de a se smeri, sînt scrise în cartea lui Hozai. |
| 20 | Manase a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat în casa lui. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon. |
| 21 | Amon avea douăzeci şi doi de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit doi ani la Ierusalim. |
| 22 | El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe cari le făcuse tatăl său Manase, şi le -a slujit. |
| 23 | Şi nu s'a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său Manase, căci Amon s'a făcut din ce în ce mai vinovat. |
| 24 | Slujitorii lui au uneltit împotriva lui, şi l-au omorît în casa lui. |
| 25 | Dar poporul ţării a ucis pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon. Şi, în locul lui, poporul ţării a pus împărat pe fiul său Iosia. |