| 1 | Elifaz din Teman a luat cuvîntul şi a zis: |
| 2 | ,,Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă? |
| 3 | De multeori tu ai învăţat pe alţii, şi ai întărit mînile slăbite. |
| 4 | Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau, şi ai întărit genunchii cari se îndoiau. |
| 5 | Şi acum, cînd este vorba de tine, eşti slab! Acum, cînd eşti atins tu, te turburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău? |
| 6 | Nădejdea ta, nu -i neprihănirea ta? |
| 7 | Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a perit? Cari oameni neprihăniţi au fost nimiciţi? |
| 8 | După cîte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi samănă nelegiuirea îi seceră roadele! |
| 9 | Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vîntul mîniei Lui. |
| 10 | Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sînt zdrobiţi! |
| 11 | Leul bătrîn piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc. |
| 12 | Un cuvînt s'a furişat pînă la mine, şi urechea mea i -a prins sunetele uşoare. |
| 13 | În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc, |
| 14 | m'a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremut. |
| 15 | Un duh a trecut pe lîngă mine... Tot părul mi s'a sbîrlit ca ariciul... |
| 16 | Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor: |
| 17 | ,,Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l -a făcut? |
| 18 | Dacă n'are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi, |
| 19 | cu cît mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, cari îşi trag obîrşia din ţărînă, şi pot fi zdrobiţi ca un vierme! |
| 20 | De dimineaţă pînă seara sînt zdrobiţi, pier pentru totdeauna, şi nimeni nu ţine seama de ei. |
| 21 | Li se taie firul vieţii: mor, şi tot n'au căpătat înţelepciunea! |
