| 1 | Este un rău, pe care l-am văzut supt soare, şi care se întîlneşte des între oameni. |
| 2 | Este, de pildă, un om căruia i -a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu -i lipseşte nimic din ce -i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu -l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare. |
| 3 | Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, şi ar trăi mulţi ani, -oricît de mult i s'ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el, şi dacă nici de înmormîntare n'are parte, eu zic că o stărpitură este mai fericită decît el. |
| 4 | Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întunerec, şi numele îi rămîne acoperit cu întunerec; |
| 5 | n'a văzut, nici n'a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decît de omul acela. |
| 6 | Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc? |
| 7 | Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuş poftele nu i se împlinesc niciodată. |
| 8 | Căci ce are înţeleptul mai mult decît nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii? |
| 9 | Mai bine ce vezi cu ochii decît frămîntare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt. |
| 10 | Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s'a dat de mult: se ştie că este din pămînt, şi nu poate să se Iudace cu celce este mai tare decît el. |
| 11 | Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea? |
| 12 | Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe cari le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el supt soare? |