| 1 | Eu sînt omul care a văzut suferinţa supt nuiaua urgiei Lui. |
| 2 | El m'a dus, m'a mînat în întunerec, şi nu în lumină. |
| 3 | Numai împotriva mea îşi întinde şi îşi întoarce mîna, toată ziua. |
| 4 | Mi -a prăpădit carnea şi pielea, şi mi -a zdrobit oasele. |
| 5 | A făcut zid împrejurul meu, şi m'a înconjurat cu otravă şi durere. |
| 6 | Mă aşează în întunerec, ca pe cei morţi pentru totdeauna. |
| 7 | M'a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m'a pus în lanţuri grele. |
| 8 | Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea. |
| 9 | Mi -a astupat calea cu pietre cioplite, şi mi -a strîmbat cărările. |
| 10 | Mă pîndeşte ca un urs şi ca un leu într'un loc ascuns. |
| 11 | Mi -a abătut căile, şi apoi s'a aruncat pe mine, şi m'a pustiit. |
| 12 | Şi -a încordat arcul, şi m'a pus ţintă săgeţii Lui. |
| 13 | În rărunchi mi -a înfipt săgeţile din tolba Lui. |
| 14 | Am ajuns de rîsul poporului meu, şi toată ziua sînt pus în cîntece de batjocură de ei. |
| 15 | M'a săturat de amărăciune, m'a îmbătat cu pelin. |
| 16 | Mi -a sfărîmat dinţii cu pietre, m'a acoperit cu cenuşă. |
| 17 | Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea. |
| 18 | Şi am zis: ,,S'a dus puterea mea de viaţă, şi nu mai am nici o nădejde în Domnul.`` |
| 19 | ,,Gîndeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!`` |
| 20 | Cînd îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mîhnit în mine. |
| 21 | Iată ce mai gîndesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde: |
| 22 | Bunătăţile Domnului nu s'au sfîrşit, îndurările Lui nu sînt la capăt, |
| 23 | ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atît de mare! |
| 24 | ,,Domnul este partea mea de moştenire,`` zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. |
| 25 | Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care -L caută. |
| 26 | Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. |
| 27 | Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţa lui. |
| 28 | Să stea singur şi să tacă, pentrucă Domnul i l -a pus pe grumaz; |
| 29 | să-şi umple gura cu ţărînă, şi să nu-şi peardă nădejdea; |
| 30 | să dea obrazul celui ce -l loveşte, şi să se sature de ocări. |
| 31 | Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna. |
| 32 | Ci, cînd mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăş de el, după îndurarea Lui cea mare: |
| 33 | căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mîhneşte bucuros pe copiii oamenilor. |
| 34 | Cînd se calcă în picioarele toţi prinşii de război ai unei ţări, |
| 35 | cînd se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Prea Înalt, |
| 36 | cînd este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul? |
| 37 | Cine a spus şi s'a întîmplat ceva fără porunca Domnului? |
| 38 | Nu iese din gura Celui Prea Înalt răul şi binele? |
| 39 | De ce să se plîngă omul cît trăieşte? Ficare să se plîngă mai bine de păcatele lui! |
| 40 | Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul. |
| 41 | Să ne înălţăm şi inimile cu mînile spre Dumnezeu din cer, zicînd: |
| 42 | ,,Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!`` |
| 43 | În mînia Ta, Te-ai ascuns, şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă. |
| 44 | Te-ai învăluit într'un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră. |
| 45 | Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare. |
| 46 | Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră. |
| 47 | De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire. |
| 48 | Şivoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu. |
| 49 | Mi se topeşte ochiul în lacrămi, necurmat şi fără răgaz, |
| 50 | pînăce Domnul va privi din cer şi va vedea. |
| 51 | Mă doare ochiul de plîns pentru toate fiicele cetăţii mele. |
| 52 | Cei ce mă urăsc fără temei, m'au gonit ca pe o pasăre. |
| 53 | Voiau să-mi nimicească viaţa într'o groapă, şi au aruncat cu pietre în mine. |
| 54 | Mi-au năvălit apele peste cap şi ziceam: ,,Sînt perdut!`` |
| 55 | Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii. |
| 56 | Tu mi-ai auzit glasul: ,,Nu-Ţi astupa urechea la suspinurile şi strigătele mele.`` |
| 57 | În ziua cînd Te-am chemat, Te-ai apropiat, şi ai zis: ,,Nu te teme!`` |
| 58 | Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa! |
| 59 | Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate. |
| 60 | Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea. |
| 61 | Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea, |
| 62 | cuvîntările protivnicilor mei, şi planurile pe cari le urzeau în fiecare zi împotriva mea. |
| 63 | Uită-Te cînd stau ei jos sau cînd se scoală. Eu sînt cîntecul lor de batjocură. |
| 64 | Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mînilor lor! |
| 65 | Împetreşte-le inima, şi aruncă blestemul Tău împotriva lor! |
| 66 | Urmăreşte -i, în mînia Ta, şi şterge -i de supt ceruri, Doamne!`` |