Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Osea 5

1Ascultaţi lucrul acesta, preoţi! Ia aminte, casa lui Israel! Şi pleacă urechea, casa împăratului! Căci pe voi vă ameninţă Iudacata, pentrucă aţi fost o cursă la Miţpa, şi un laţ întins pe Tabor!
2Necredincioşii se afundă în nelegiuire, dar voi avea Eu pedepse pentru toţi!
3Cunosc Eu doar pe Efraim, şi Israel nu-Mi este ascuns; ştiu că tu, Efraime, ai curvit, şi că Israel s'a spurcat.
4Faptele lor nu le îngăduiesc să se întoarcă la Dumnezeul lor, căci un duh de curvie este în inima lor, şi nu cunosc pe Domnul!
5Dar mîndria lui Israel va fi martoră împotriva lui, şi Israel şi Efraim vor cădea prin nelegiuirea lor, şi Iuda va cădea şi el cu ei.
6Vor merge cu oile şi boii lor să caute pe Domnul, dar nu -L vor găsi nicidecum: căci S'a depărtat din mijlocul lor.
7Au fost necredincioşi Domnului, căci au născut copii din curvie; acum îi va înghiţi o lună nouă cu avuţiile lor.
8Sunaţi din trîmbiţă la Ghibea, sunaţi din trîmbiţă la Rama! Strigaţi la Bet-Aven! Iacă -i pe urma ta, Beniamine!
9Efraim va fi pustiit în ziua pedepsei: ce vestesc Eu împotriva seminţiilor lui Israel, va veni negreşit!
10Căpeteniile lui Iuda sînt ca cei ce mută semnul dela hotare; ca apa Îmi voi vărsa mînia peste ei!
11Efraim este asuprit, zdrobit în Iudacată, căci a urmat învăţăturile cari -i plăceau.
12Voi fi ca o molie pentru Efraim, ca o putreziciune (a dinţilor) pentru casa lui Iuda.
13Cînd îşi vede Efraim boala, şi Iuda rănile, Efraim aleargă în Asiria, şi trimete la împăratul Iareb, măcar că împăratul acesta nu poate nici să vă facă sănătoşi, nici să vă lecuiască rănile.
14Voi fi ca un leu pentru Efraim, şi ca un pui de leu pentru casa lui Iuda; Eu, da, Eu voi sfîşia, şi apoi voi pleca, voi lua, şi nimeni nu-Mi va răpi prada.
15Voi pleca, Mă voi întoarce în locuinţa Mea, pînă cînd vor mărturisi că sînt vinovaţi şi vor căuta Faţa Mea. Cînd vor fi în necaz, vor alerga la Mine.
HomeMenu