| 1 | Isus a luat cuvîntul, şi le -a vorbit iarăş în pilde. Şi a zis: |
| 2 | ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său. |
| 3 | A trimes pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n'au vrut să vină. |
| 4 | A trimes iarăş alţi robi, şi le -a zis: ,Spuneţi celor poftiţi: ,,Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sînt gata, veniţi la nuntă.` |
| 5 | Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui. |
| 6 | Ceilalţi au pus mîna pe robi, şi-au bătut joc de ei, şi i-au omorît. |
| 7 | Cînd a auzit împăratul s'a mîniat; a trimes oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia, şi le -a ars cetatea. |
| 8 | Atunci a zis robilor săi: ,Nunta este gata; dar cei poftiţi n'au fost vrednici de ea. |
| 9 | Duceţi-vă dar la răspîntiile drumurilor, şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe cari -i veţi găsi.` |
| 10 | Robii au ieşit la răspîntii, au strîns pe toţi pe cari i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s'a umplut de oaspeţi. |
| 11 | Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. |
| 12 | ,Prietene,` i -a zis el, ,cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?` Omul acela a amuţit. |
| 13 | Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: ,Legaţi -i mînile şi picioarele, şi luaţi -l şi aruncaţi -l în întunerecul de afară; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor. |
| 14 | Căci mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.`` |
| 15 | Atunci Fariseii s'au dus şi s'au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba. |
| 16 | Au trimes la El pe ucenicii lor împreună cu Irodianii, cari I-au zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti adevărat, şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentrucă nu cauţi la faţa oamenilor. |
| 17 | Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?`` |
| 18 | Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: ,,Pentruce Mă ispitiţi, făţarnicilor? |
| 19 | Arătaţi-Mi banul birului.`` Şi ei I-au adus un ban (Greceşte: dinar.). |
| 20 | El i -a întrebat: ,,Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?`` |
| 21 | ,,Ale Cezarului,`` I-au răspuns ei. Atunci El le -a zis: ,,Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!`` |
| 22 | Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat, şi au plecat.`` |
| 23 | În aceeaş zi, au venit la Isus Saducheii, cari zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare: |
| 24 | ,,Învăţătorule, Moise a zis: ,Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său, şi să -i ridice urmaş.` |
| 25 | Erau dar la noi şapte fraţi. Cel dintîi s'a însurat, şi a murit; şi, fiindcă n'avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui. |
| 26 | Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, pînă la al şaptelea. |
| 27 | La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia. |
| 28 | La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut -o de nevastă. |
| 29 | Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. |
| 30 | Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer. |
| 31 | Cît priveşte învierea morţilor, oare n'aţi citit ce vi s'a spus de Dumnezeu, cînd zice: |
| 32 | ,Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?` Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.`` |
| 33 | Noroadele, cari ascultau, au rămas uimite de învăţătura lui Isus. |
| 34 | Cînd au auzit Fariseii că Isus a astupat gura Saducheilor, s'au strîns la un loc. |
| 35 | Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să -L ispitească, I -a pus întrebarea următoare: |
| 36 | ,,Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?`` |
| 37 | Isus i -a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.`` |
| 38 | ,,Aceasta este cea dintîi, şi cea mai mare poruncă. |
| 39 | Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.` |
| 40 | În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.`` |
| 41 | Pe cînd erau strînşi la un loc Fariseii, Isus i -a întrebat: |
| 42 | Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?`` ,,Al lui David``, I-au răspuns ei. |
| 43 | Şi Isus le -a zis: ,,Cum atunci David, fiind însuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, cînd zice: |
| 44 | ,Domnul a zis Domnului Meu: ,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale? |
| 45 | Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?`` |
| 46 | Nimeni nu I -a putut răspunde un cuvînt. Şi, din ziua aceea, n'a îndrăznit nimeni să -I mai pună întrebări. |